Principiul Fulasnitamniano și principiul Itoklanotz

Apreciați prieteni și prietene,

Având în vedere vremurile pe care le trăim în prezent la nivel mondial și considerând că este la fel de rău să taci când trebuie să vorbești cât și să vorbești când trebuie să taci, mă văd în necesitatea imperioasă de a vă trimite aceste cuvinte ale Patriarhului nostru și Avatara al Vărsătorului, V.M. Samael Aun Weor, cu privire la necesitatea noastră de a deveni FOARTE SERIOȘI în ceea ce privește MUNCA noastră INTERIOARĂ. Aceste cuvinte ale Gurului nostru au făcut parte dintr-o conferință de Camera a Treia pe care la momentul său el a considerat-o foarte oportună pentru toți cei care iubim cu sinceritate Gnoza. Acele cuvinte se referă la…

…PRINCIPIUL FULASNITAMNIANO ȘI PRINCIPIUL ITOKLANOTZ

„Momentul pe care îl trăim este critic și dificil și nu mai există soluție. Acum nu ne mai rămâne decât un lucru: să ne preocupăm să murim în noi înșine și să avansăm cât putem mai mult pe drumul Autorealizării Intime a Ființei.

În alte vremuri se tăia în acord cu Legea sau Principiul Fulasnitamniano. Repet pentru ca să notați: Fulasnitamniano și chiar am putea nota aceasta pe o tablă.

Sunt termeni pe care voi trebuie să-i cunoașteți, pentru că există două legi, două principii: cel Fulasnitamniano și cel Itoklanotz. […]

Principiul Fulasnitamniano este cel care aparține oamenilor autentici. Acest principiu îi permite umanității să trăiască până când și-a format Corpurile Existențiale Superioare ale Ființei.

Astfel, în alte epoci, oamenii, trăind în acord cu Principiul Fulasnitamniano, trăiau o medie de o mie de ani; alții ajungeau la douăsprezece și cincisprezece secole. Așadar, chiar dacă nu s-ar fi fabricat Corpurile Existențiale Superioare ale Ființei la tinerețe, se fabricau apoi la maturitate; era timp pentru toate. Erau epocile Lemuriei, ale continentului Mu.

Însă întrucât umanitatea a încetat să îndeplinească datoria cosmică a Ființei –care este cea de a ne face conștienți de activitățile fiecăruia dintre cei cinci centri ai noștri de bază, numiți: intelect, emoție, mișcare, instinct și sex–, atunci s-a degenerat.

Degenerându-se umanitatea, nu le-a rămas altă soluție Adepților Fraternității decât să permită ca umanitatea să trăiască cu acea lege care guvernează regnul animal, cu acel principiu numit Itoklanotz, adică, lege care ne permite să trăim doar aproximativ 80 de ani etc. În Egipt se trăiau 140 de ani, acum nu ajungem nici la 80, maxim 50, 60, 70 de ani. Acea Lege a lui Itoklanotz, fără îndoială, este cea care guvernează regnul animal.

Care este diferența între o lege și alta? Că Legea Eternului Fulasnitamniano ne permite să trăim până când fabricăm Corpurile Existențiale Superioare ale Ființei. În schimb, Principiul Itoklanotz nu ține cont deloc de Corpurile Existențiale Superioare ale Ființei, ci mai degrabă de animale, și murim atunci când natura are nevoie de noi.

Adică, cum în fiecare dintre noi există o substanță pe care natura o folosește pentru propria sa alimentare, ea dezîncarnează pe fiecare atunci când consideră că i-a sosit momentul, când are nevoie de alimentul ei. Ea își ia partea fără să țină cont deloc dacă individul a fabricat sau nu Corpurile Existențiale Superioare ale Ființei. Acesta este Principiul Itoklanotz.

Astfel că acum umanitatea trăiește în acord cu un principiu strict animalic: Principiul Itoklanotz. Principiul Itoklanotz nu este pentru o specie umană cu adevărat, însă cum umanitatea este atât de degenerată, nu rămâne altă soluție decât să fie guvernată cu Principiul Itoklanotz, cel al animalelor. Acesta este crudul adevăr, dar este adevărul.

Desigur că cu principiul Fulasnitamniano umanitatea avea oportunitatea de a transmuta sperma în energie. Atunci se folosea Hidrogenul Sexual Si-12 pentru a-l face să se cristalizeze în forma corpului astral. Atunci se folosea sperma sacră cum așa cum trebuia, iar oamenii știau să o transmute pentru a fabrica mentalul, și știau să transmute acea spermă pentru a fabrica corpul cauzal; și când se dezîncarnau, acei oameni de la începuturile Atlantidei și Lemuriei o făceau ducându-și deja Corpurile lor Superioare ale Ființei. Le fabricaseră grație faptului că avuseseră timp suficient cu Principiul Fulasnitamniano.

Vedeți dumneavoastră cât de mult s-a schimbat totul de-a lungul timpului și al anilor. Azi, din nefericire, specia umană este guvernată de Principiul Itoklanotz, nu se știe în ce moment îi vine dezîncarnarea cutărei sau cutărei persoane, cutărui sau cutărui student al ezoterismului. Atunci, ce-i de făcut? Să profităm de timp la maxim, să transmutăm sperma în energie, să fabricăm rapid Corpurile Existențiale Superioare ale Ființei înainte să fie foarte târziu, deoarece nu se știe momentul în care va veni dezîncarnarea.

Aceasta este unica soluție: să ne grăbim, să nu întârziem; nu există altă soluție. Nu mai suntem guvernați de Principiul Fulasnitamniano –când era timp–, acum nu mai este timp; acum trebuie să profităm de puținul timp pe care îl avem pentru a crea Corpurile Existențiale.

Că mai târziu acele corpuri trebuie să se perfecționeze?, corect și fără îndoială; dacă ajungem în această existență, mai bine. Că în cele din urmă trebuie să le formăm, să le facem din aur pur, adică, să le ducem până la starea în care trebuie să se transforme în vehicule de aur spiritual?, este adevărat. Când se va face aceasta, Piatra Filosofală va fi făcută și atunci, convertiți deja în Zei, vom aparține acelui ordin al Fraternității Oculte, acelui ordin al autenticilor rozacrucieni care nu corespund sub nicio formă cu niciuna din școlile care există actualmente în lume și care poartă titlul de «rozacruciană».”

A Cincea Evanghelie, volumul III (în limba română), paginile 1694-1695, conferința „Sfârșitul fiilor celui de-al Cincilea Soare”.

Permiteți-mi acum să vă las câteva fraze pentru a reflecta la ele:

„Omul inactiv se ocupă doar să omoare timpul, fără să vadă că timpul este cel care ne omoară.”
Valtour

„Lenea merge atât de încet încât mizeriei nu-i este greu să o ajungă din urmă.”
Confucius

„Plictiseala a intrat în lume prin lene.”
La Bruyere

„Pe străzile «după aceea» se ajunge în piața «niciodată».”
P. Coloma

„Avem mai multă lene în spirit decât în corp.”
La Rochefoucauld

POTIUS SERO QUAM NUMQUAM.
─„Mai bine mai târziu decât niciodată.”─
KWEN KHAN KHU

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*