Mult iubiți cititori,

Îmi face o enormă plăcere să vă trimit din nou câteva cuvinte, de această dată în legătură cu altă operă picturală a celebrului Leonardo da Vinci. Acest desen a primit istoric numele de:

OMUL VITRUVIAN

Pentru Leonardo simbolizează proporția matematică a universului, deoarece în adevăr modelul pe care l-a luat creatorul universului a fost omul însuși, chipul și asemănarea Lui însuși. De aceea ocultismul transcendental afirmă că toate legile macrocosmosului sunt conținute, rezumate, în omul pământesc, ceea ce este un mare adevăr. Pentru aceasta putem spune, însoțind postulatele gnostice și fără ca această afirmație să aibă vreo legătură cu fantezii sau divagații absurde ale minții, că odată creat omul în interiorul nostru putem aspira la Supraom.

Pentru a ne adânci în înțelegerea acestei extraordinare lucrări, trebuie, înainte de toate, să știm că ne aflăm în fața a doi oameni, unul suprapus peste celălalt.

Cei doi oameni se află unul încadrat într-un pătrat iar celălalt atinge cu mâinile și picioarele un cerc reprezentând eternitatea. Acolo ar fi arătați, așadar, omul pământesc și Supraomul divin.

Există un om care am putea observa în mod clar că realizează cu corpul său faimoasa cruce Tau a misterelor gnostice, în timp ce celălalt, cu picioarele și brațele deschise, formează o stea. Acesta din urmă constituie omul autorealizat, Supraomul. Când Omul adevărat –nu umanoidul pământesc– se transformă în Supraom, este clar că strălucește în spațiu ca o stea deoarece este unit cu steaua interioară care întotdeauna i-a zâmbit –adică: FIINȚA.

Să se observe în aceste gravuri ambii oameni separați unul de celălalt.

Să se observe acum aici jos omul stea sau omul Pentalfă, adică, Supraomul.

În această altă gravură arătată în partea inferioară, putem aprecia că este conceput absolut, matematic, în mod proporțional.

Punctul în care coincid linia verticală și cea orizontală este exact sexul figurii, pentru a ne indica faptul că drumul care îl separă pe umanoid de Om și pe Omul însuși de Supraom nu este altul decât utilizarea pe care i-o dăm sexualității. Cum bine spunea Avatarul nostru: din starea umană vor trebui să iasă îngeri sau demoni, acvile sau reptile, iar bătălia se va duce întotdeauna în jurul sexualității… Cu toții știm că sexul este acea piatră de poticnire și rocă de scandal la care se referea întotdeauna Pavel din Tars, apostolul.

Intrăm acum în considerațiile referitoare la svastica universală. Spunem că are caracter universal deoarece, deși oamenii asociază mereu această cruce cu nazismul, crudul adevăr este că era deja folosită cu multe milenii înainte în Tibet și în India și mitologiile lor, precum și în culturile prehispanice din America de Sud.

Există două tipuri de svastică sau cruce în mișcare și anume: cea dextrogiră și cea levogiră. Prima este asociată în mistere cu distrugerea Eului; a doua cu generarea vieții interioare. Una reprezintă, vorbind din punct de vedere al materialismului, autodistrugerea omului; cealaltă indică spre căutarea orizontalității vieții noastre. Este important, de aceea, să încercăm să apreciem că în cea dextrogiră apare cuvântul alchimic solve,care tradus în limbajul Ars Magna –adică: Alchimia– înseamnă să dizolvăm mercurul brut, Eul. Cea levogiră este însoțită de cuvântul coagula, care, vorbind din punct de vedere gnostic, înseamnă să coagulăm mercurul sulfuros, cu alte cuvinte, aurul alchimic, pentru a ajunge să avem vehiculele noastre atomice sau corpuri siderale cu care ne putem mișca în dimensiunile superioare ale spațiului.

În gravura pe care o vedem în partea de jos putem vedea că Leonardo da Vinci a vrut să indice în mod direct și precis că în sexualitate rezidă focul care distruge sau construiește o anatomie ocultă. De aceea se văd ca niște flăcări în jurul acestor organe genitale ale imaginii.

Vă scriu acum, prieteni, câteva fraze pe care le consider interesante pentru a reflecta la ele:

„Transmiterea gândirii prin artă, ca și transmiterea adevărului, este o opera pasiunii și iubirii.”
Rubén Darío

„Orice artă este imitarea naturii.”
Seneca

„Arta este un compendiu al naturii format de imaginație.”
Eça de Queirós

„Starea de tulburare a artei este firească și sănătoasă, iar sufletul care o simte suferă mai mult să o controleze decât să o lase să iasă.”
José Martí

„A dezvălui arta și a ascunde artistul, acesta este scopul artei.”
Oscar Wilde

PHILOSOPHIA ANCILLA THEOLOGIAE.
─„Filosofia este servitoarea teologiei.”─
KWEN KHAN KHU

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*