În ceea ce îl privește pe om, putem să spunem că, datorită egoismului său visceral, a fabricat un sistem de viață direcționat doar către îmbogățirea sa materială, gândindu-se doar la el însuși, gândindu-se doar la acumularea de bogății, la competiția unuia împotriva celuilalt, uitând de toate principiile etice, spirituale, animice și psihologice, a fabricat un sistem de viață care nu are deloc în vedere binele celorlalți, interesul public și singurul lucru pe care îl are în vedere este să îmbogățească Egoul animalic al fiecărei persoane.
Din această cauză, întreaga societate, în ansamblul său, în diferitele categorii în care ea se divide: categoria religioasă, politică, economică și inclusiv filosofică, a experimentat o degradare; până la punctul în care azi nimeni nu crede în nimeni, nimeni nu vede nicio alternativă.
Pentru a guverna țările, în primul rând politicienii ar trebui să fie guvernatorii lor înșiși, adică, ar trebui să fie stăpânii lor înșiși. Iar politicienii au ceea ce toată lumea are în interior, adică, o dispersie psihologică înspăimântătoare. Mintea politicienilor, ca și mintea oricărei alte persoane, funcționează prin procesul lui “mai mult”: mai mulți bani, mai multe funcții, mai multă putere, mai multă competiție etc., iar procesul lui “mai mult” a condus ființa umană la a căuta acumularea de bunuri, fără să se gândească la binele celorlalți.
Atunci ar trebui să se inverseze procesul, în loc să fie egocentric ar trebui să fie „antropocentric”, în sensul superior al cuvântului; ar trebui să fie în funcție de ceilalți.
