Stimați cititori:
Prototipul personalității kalkiene
Vă trimit câteva clarificări pe care le-am considerat pertinente cu privire la afirmațiile unui pseudoscriitor care, în plus, își pune singur lauri, pretinzând că este ateu. În acest articol, acest subiect începe prin a spune:
Religia este în mod fundamental ceva rău care trebuie redus la minimum.
Eduardo Mendoza publică Las barbas del profeta (Bărbile profetului), unde își arată fascinația pentru narațiunile Istoriei Sacre.
Eduardo Mendoza ─Barcelona, 1943─ a părăsit Londra și se întoarce să locuiască la Barcelona, cel puțin până când se mai atenuează virusul. Săptămâna trecută a fost pusă în vânzare o nouă ediție a eseului său Las barbas del profeta ─Seix Barral─ o carte publicată în urmă cu trei ani în Fondul de Cultură Economică mexican ─FCE─ și în care autorul trece în revistă temele și problemele despre ceea ce era materia sa preferată la școală, Istoria Sacră, „care ne-a transmis toate acestea ca adevăruri, dar pentru mine a fost o pregătire literară foarte puternică”. Astfel, protagoniștii noii cărți a lui Mendoza sunt Adam și Eva, Noe, Jehova, Avraam, Isaac, Solomon… El vorbește despre toți într-o conversație la telefon cu acest ziar, într-o pauză în scrierea celei de-a treia și ultima tranșă din trilogia sa Cele trei legi ale mișcării.
De unde îi vine acestui personaj ideea ─pe care o consideră foarte lăudabilă─ de a considera religiile ca fiind ceva RĂU care trebuie redus la minimum? Cine vorbește prin gura sa? Ar putea fi FIINȚA interioară profundă a acestui om? Evident că nu. Cine vorbește prin el este propria lui Bestie interioară, Anticristul său particular, chiar dacă întreaga lume vrea să o nege.
Prin intermediul Gnosticismului putem ajunge să cunoaștem cine se manifestă în noi când gândim, simțim sau facem ceva, aceasta este virtutea Gnozei. Cum bine ar spune-o Președintele Fondator al Gnozei contemporane, V.M. Samael Aun Weor: „Toate religiile sunt perle înșirate pe firul de aur al divinității”. Cu toate acestea, pentru o personalitate kalkiană precum a acestui domn, acest lucru va fi absurd pentru că, pur și simplu, el este divorțat de Intim, a devenit o casă goală. Vă spun tuturor, iluștri cititori, că mai jos vom furniza analiza noastră a fiecărui răspuns al acestui ignorant.
─Opera dumneavoastră nu are multe ecouri biblice, nu-i așa?
─În toate romanele mele există momente în care intră această componentă, de exemplu, sfinții, patronii orașelor, Fecioara din Montserrat, Macarena…, deși nu sunt elemente strict religioase. Face parte din natura umană să creadă aceste mitologii… Pare incredibil faptul că oameni ca Platon sau Socrate au crezut în Zeus, Venus, acele personaje absurde care se transformă în lebede sau tauri pentru a cocheta cu o țărancă. Deși erau mari filosofi, au considerat aceste fapte ca fiind absolut adevărate, în același mod în care gânditorii eminenți de astăzi cred în Buddha sau în Istoria Sacră. În cazul meu, a fost singurul subiect absolut fantastic pe care l-am avut: între matematică și latină, brusc au apărut Samson și Dalila, Cain și Abel! Au fost supereroii noștri.
Din nou, în acest prim răspuns pe care subiectul îl dă jurnalistului care îl interoghează, el îi atacă, nici mai mult, nici mai puțin, decât pe înșiși părinții filosofiei eterne, precum Platon și Socrate, și îi etichetează pe acești Maeștri Autorealizați ca fiind naivi. I-ar fi plăcut acestui pseudoscriitor să se bucure de capacitatea conștientivă pe care o aveau toți acei Maeștri ai antichității precum Pitagora, Platon, Socrate, Heraclit, Solon, Anaxagoras, Thales din Milet etc., etc., etc. Aceste ființe au comunicat în mod evident cu așa-numitele divinități păgâne de azi, întrucât umanitatea nu căzuse încă în materialismul grosier al zilelor noastre și în degenerarea sexuală care a ruinat mașina organică a maselor din întreaga lume. Acestui individ, dragă cititorule, îi este IMPOSIBIL SĂ CAPTEZE ÎN MINTEA SA legea metamorfozei metafizice care permitea acelor divinități din Epoca de Bronz să își schimbe structura și să apară în fața muritorilor transformați în lebede, tauri, vulturi etc., etc., etc. În acele vremuri, umanitatea nu avea atrofiată total anatomia sa ocultă și, în ciuda faptului că EUL începuse deja să realizeze cucerirea Sufletului oamenilor, oamenii puteau încă să perceapă fenomene legate de a patra verticală. Culmea culmilor, autorul acestei barbarități are în cap că aceste divinități se transformau doar pentru a merge să abuzeze de țărănci… Bietul om!… Nu înțelege nimic despre metamorfozele sacre.
─Chiar v-ați plictisit la cursul de literatură?
─Nu ne-au făcut să citim romane cu împușcături, așa cum se întâmplă acum. Ne-au făcut să învățăm figuri retorice, mecanica pură a literaturii clasice. Citeam fragmente din Lope de Vega, Calderón, Sfânta Tereza de Ávila… Este în regulă pentru că romanele sunt pentru timpul liber și predarea ar trebui să facă asta… Dar era foarte plictisitor, obțineam note obișnuite la literatură. În schimb, ah, Istoria Sacră! Era precum cel mai absurd serial de televiziune.
Acum, răspunzând la întrebarea intervievatorului, acest visător consideră narațiunile religioase sau sacre ca fiind ceva asmănător poveștilor absurde de la televiziunea zilelor noastre; așa este, din păcate, rasa umană din aceste timpuri. Dar aici se potrivește extraordinara frază a lui Victor Hugo: „Cel care râde de ceea ce nu cunoaște este pe cale să devină idiot…”
─Spuneți cum s-ar fi putut întâmpla dacă nici Creștinismul nu ar fi reprezentat figura umană…
─Toate muzeele de artă clasică din lume ar fi fost șterse dintr-o lovitură. S-ar fi putut întâmpla ca în Islamism, și nu l-am fi avut pe Leonardo da Vinci. Din ce am scăpat…
În acest răspuns anterior, megalomanul a ajuns să primească o rază de lumină provenită din bunul-simț.
─Abordați interdicții precum consumul de porc sau de calamar.
─Evreii credincioși nu pot să mănânce carne de porc sau animale marine care nu au solzi, ceea ce include toate crustaceele, calamarul, caracatița… Și de ce interzice Dumnezeu să se mănânce calamar? Este o chestiune foarte serioasă: ce reflectă acest lucru despre natura umană? De ce ne impunem limitări și pedepse? Se spune că are o origine sanitară, pentru a evita consumul de alimente contaminate… Nu, nu, este pur și simplu pentru a se deosebi de alte civilizații și să spună: „Noi nu mâncăm asta!” Apoi o justificăm pentru că pe un munte a apărut o divinitate care ne interzicea balanii și stridiile.
Acest megaloman, în delirul său de măreție, nu știe nimic despre motivele limitărilor care există în unele religii. Cu toate acestea, în plus, este bine de știut că multe texte sacre au fost ulterior adulterate de adepții unor astfel de credințe, toate acestea determinând omenirea să sufere de boala psihologică a FANATISMULUI EXACERBAT. Ignorând premisa noastră anterioară, pseudoscriitorul afirmă atunci că adepții anumitor religii își impun pedepse și practic tot ce vor este să se diferențieze de ceilalți… Cu siguranță, multe dintre fanatismele religioase pe care le vedem astăzi, în special în Iudaism și Islamism denotă, în fond, o înclinație foarte profundă în fanaticii fideli de a dori să se simtă SUPERIORI față de ceilalți.
─Cain și Abel te fac să te gândești la Spania…
─Suntem o țară cainită. Observați: existau doar doi oameni pe lume și primul lucru pe care îl fac este să se omoare reciproc. Ar fi putut fi spanioli.
─Arca lui Noe devine foarte actuală într-un moment de dispariție în masă a speciilor…
─Am văzut întotdeauna o poveste mai mult festivă decât apocaliptică, era ca o supergrădină zoologică într-o barcă imensă. Astăzi am întors spatele educației și toate învățăturile etice sunt practice, dar înainte erau transmise într-un mod literar și mitic. Astăzi ți se spune cum să te comporți, cum să traversezi strada…, dar oamenii au nevoie de mituri și le vor căuta în Tolkien, „Jocul Tronurilor”, distopii… Aceasta este hrana spirituală care înainte a fost Istoria Sacră sau Zeii Olimpului.
Din nou, în paragraful anterior, acest personaj kalkian, fără să cunoască adevăratul sens cabalistico-metaforic al Arcei lui Noe, o compară cu o grădină zoologică și consideră toate aceste narațiuni ale Vechiului Testament ca lucruri pe care oamenii trebuie să le păstreze în minte, din cauza unei presupuse mediocrități a minții umane, ceea ce îl conduce la încrederea în mituri sau povești ireale etc., etc., etc.
─Urmăriți produsele pe care le citați, aceste serii sau saga contemporane?
─Da, dar cu dezamăgire. Mi se par reîncălzite. Toate se bazează pe mitologii antice și fac un fel de talmeș-balmeș cu aceste elemente: un pic de mitologie nordică a nibelungilor, pitici și giganți, un pic de mitologie greacă, un pic din Biblie, ceva din India… Ca divertisment la televizor, unele sunt eficiente, dar mie îmi dau impresia că își bat joc de mine.
─Dedicați un capitol Sodomei și Gomorei…
─Este un alt lucru șocant din Biblie. Dintr-odată, în acel episod, se decide condamnarea homosexualității la sânge și foc, despre care nu se spusese nimic până atunci. Dintr-odată, bum, iar subiectul nu mai apare. Alte culturi ale vremii îl văd ca pe ceva normal, ceva ce se întâmplă, nici bun, nici rău, pur și simplu ceea ce există. Dar în Biblie, fulgerele din cer au distrus complet un oraș în care, curios, toată lumea era gay, cu excepția unei familii pe care o lasă să plece. Ați văzut vreodată un oraș ca acesta?
Din păcate, acest aventurier mentaloid nu știe nimic despre degenerarea în care cad popoarele și rasele. În centrul oricărei degenerări ─o știm deja de la Gnoză─ se află chiar FORNICAȚIA. Acest obicei pernicios dezbracă ființa umană de toată energia mistico-spirituală, îngrășând tot mai mult Euri pe continentul animic al persoanei, până când rămâne complet despărțită de FIINȚĂ.
Când se întâmplă acest lucru, nu are nimic surprinzător faptul că dinastiile solare decid să distrugă anumite grupuri umane, așa cum a fost cazul Sodomei și Gomorei, orașe care deja au devenit evident infernale.
Familia care nu a fost afectată de respectiva pedeapsă divină este un simbol, răbdătorule cititor, este familia care a rămas fidelă angajamentelor sale divine. La fel se va întâmpla cu întreaga rasă umană actuală, este deja absolut eșuată la toate nivelurile și exterminarea acesteia a început deja prin cataclisme de diverse feluri, la care se va adăuga al Treilea Război Mondial, plăgi, virusuri de diferite specii, boli necunoscute etc., etc., etc.
─Abordați puterea viselor și importanța viselor în Biblie…
─Freud este un evreu profund educat din punct de vedere biblic și toate studiile sale despre subconștient au o bază foarte puternică în Vechiul Testament. Am moștenit această concepție: aceea a forțelor ascunse, Biblia este plină de vrăjitoare, vampiri, intervin visele, este o carte foarte ciudată, plină de simboluri, de care psihanaliza profită apoi de toate: balena, tatăl și fiul, frații…
Dragi cititori, deși Freud a fost cu siguranță evreu, la fel cum au fost Karl Marx, Hegel și alții, nu înseamnă că el a fost cu adevărat profund în părerile sale. Chiar psihanaliza a încetat să mai fie utilă de ani de zile, așa au considerat-o diferitele societăți psihiatrice. Freud era un fanatic care lega tot ceea ce ținea de vise cu sexualitatea, ceea ce nu are sens.
Mult mai profund și mai adevărat cercetător al psihicului uman a fost Carl Gustav Jung, care a găsit într-adevăr legătura care unește nivelurile subconștiente ale psihicului uman cu cele mai diverse tradiții religioase sau metafizice. Jung a reușit să întrezărească importanța viselor în viața omului, afirmând întotdeauna că prin acestea din urmă ceva adânc din ființa umană caută să se manifeste trimițând mesaje onirice. Acest „ceva” nu este nici mai mult, nici mai puțin decât FIINȚA însăși.
─Dar, în opera dumneavoastră, visele nu sunt importante.
─Nu sunt. Am puțin respect pentru vise. Mi se par o bătaie de cap inutilă. Sunt neplăcute, pentru unul plăcut pe care îl are cineva, există două sute care te lasă cu stare de rău. Bine măcar că nu a fost decât un vis. Ele tind să fie copleșitoare: eu, în ele, întârzii într-un loc, mă prezint într-un loc îmbrăcat prost sau, dacă am o digestie proastă, nu pot merge, mă urmăresc și nu pot fugi. Pentru ce sunt visele? Sunt prostii.
În acest alt răspuns pe care îl apreciem în paragraful anterior, subiectul din nou, divorțat de adevărata sa natură psihică ─să se citească: FIINȚA─ râde de ceea ce nu cunoaște și atacă „visele” făcând aluzie că majoritatea sunt neplăcute… Dar ceea ce acest domn nu ia în considerare este că, dacă visele sale sunt neplăcute, este pentru că sunt cauzate de nenumăratele sale agregate psihologice care îi joacă feste în fiecare moment.
─Această carte, de fapt, care ar fi blasfemică în alte vremuri, este scrisă din dragoste, nu?
─Este o carte iubitoare, da. În Călătoria uimitoare a lui Pomponius Flato, această afecțiune pentru poveștile sacre se exprima deja, atunci au fost pruncul Iisus, Sfântul Iosif, Fecioara… Ei bine, eu cred că religia este în esență ceva rău pe care trebuie să încercăm să-l reducem la minimum pentru că sfârșește întotdeauna cu masacre, exterminări și violență. Acum ne plângem că islamiștii decapitează profesorii pentru orice prostie, dar câți eretici am ars în piața publică? Religia, cu cât este mai îndepărtată, cu atât mai bine. Pe de altă parte, mitologia mă inspiră cu tandrețe, deoarece este zborul imaginației.
Aici, intervievatul se declară deja drept ATEU IREMEDIABIL, motiv pentru care afirmă cu tărie că religiile sunt ceva ce trebuie redus la minimum. Religiile nu sunt vinovate pentru dezastrele pe care anumite grupuri de clerici fanatici le-au făcut cu ele, precum cei care continuă să decapiteze oameni în numele Islamului, sau crimele care, la acea vreme, erau comise de Biserica Catolică în epoca medievală, apelând la ruguri pentru a arde tot ceea ce, potrivit lor, considerau satanic, în virtutea fanatismelor și megalomaniilor lor.
─Dar, împreună cu această iraționalitate, religiile conțin și principii de pace și armonie…
─Aceste valori sunt foarte recente, până acum un secol și jumătate crucea și sabia erau întotdeauna unite, Creștinismul era o religie de cucerire. Acum religia oficială a rămas drept evanghelică, de pace, armonie, caritate, solidaritate și iubire, dar religia originală din care provine este una de o brutalitate imensă; oricine face ceva este lapidat, iar bietelor femei ─asimilate cu boii și alte bunuri proprietate a bărbatului─ nici nu mai vorbesc…
Din nou, acest dezechilibrat mintal afirmă încă o dată că religia a fost întotdeauna înrădăcinată în brutalitate, ură, sectarism, dispreț față de femei sau animale etc. Pseudoscriitorul continuă fără să înțeleagă că utilizarea greșită a religiilor a fost vina pastorilor lor care, neîntrupând ei înșiși principiile religioase pe care le predicau, au fost victimele autoînșelării.
─Spuneți!
─În codurile biblice, dacă un soț este gelos, își ia soția și o închide, apoi se deschide o anchetă într-o instanță. Dacă gelozia a fost nejustificată, ea este „iertată” și o lasă să iasă. Simpla gelozie este suficientă pentru a o pedepsi, nu pentru că ar fi surprins-o făcând ceva. Și, dacă a existat ceva, desigur, este omorâtă cu pietre.
În aceste alte declarații, intervievatul repetă mai mult același lucru…
─Spuneți că susțineți cele zece porunci. Chiar și pe a șasea?
─Da, da, trebuie să facem lucrurile bine, omule, moderat, nu aici te prind și aici te ucid, uite ce se întâmplă cu Weinstein și cu toți numeroșii săi adepți. Toate poruncile au o justificare: nu minți, nu ucide, nu fura… acestea sunt lucruri care sunt bune, nuanțând atunci orice vrei.
În acest răspuns pe care îl dă presei, ateul este obligat să accepte cele Zece Porunci datorită logicii copleșitoare pe care acestea o reprezintă.
─Permiteți critici literare și lăudați detalii ale Naratorului Bibliei, cum ar fi că Moise era un bâlbâit.
─Desigur! Îmi plac mult filmele biblice, sunt extrem de distractive, dar și un dezastru, deoarece se confruntă cu o problemă serioasă: cinematografia este, prin definiție, realistă și nu poate reflecta mitologia sau ceea ce este pur abstract, spre deosebire de literatură. Moise al „Celor Zece Porunci” este un fel de cowboy care își salvează poporul de indieni. De fapt, el a fost un țicnit bâlbâit care vorbea prin fratele său. Cineva gândește: de ce astfel de detalii inutile? Este ceea ce dă consistență Bibliei, te face să crezi că trebuie să fi fost adevărat, că Moise trebuie să fi existat, pentru că, dacă inventezi un erou, de ce să îl faci bâlbâit?
Mondenitatea așa-numitului „om modern” este incapabilă să înțeleagă viața Marilor Inițiați și din acest motiv critică fiecare mic detaliu care pare ciudat în viața lor. Cu siguranță, în timpul vieții sale, Moise a avut probleme de bâlbâială, dar asta nu l-a împiedicat să se autorealizeze pe deplin și, cu atât mai puțin, nu l-a împiedicat să facă minunile sale.
─Vă ocupați mult mai mult de Vechiul decât de Noul Testament…
─Cel Vechi este o mitologie, cu câteva fragmente poetice și legislative. Noul este mai degrabă o reglementare a conduitei, ar fi ca autoajutorare, ceea ce trebuie să faci pentru a fi bun, dar are foarte puțină acțiune: ciclul de Crăciun, Patimile, în mijloc patru minuni, învierea lui Lazăr și puține alte lucruri. Nu există bătăliile, regii, dinastiile, trădările, toate lucrurile acelea din Vechiul Testament. Sunt două opere total diferite, care nu ar trebui să meargă împreună și care sunt din motive religioase, nu literare.
Ca un bun intelectual, intervievatul răspunde în paragraful anterior comparând Vechiul Testament cu Noul Testament, oferindu-i acestuia din urmă calitatea unui „cod de bună conduită”… Critică, presupusul scriitor, că ambele testamente există împreună în ceea ce numim Biblie, dar era inevitabil să fie așa, deoarece teologii din secolele trecute le-au considerat ca făcând parte din tradiția religioasă occidentală.
─Și Regii Magi?
─Aproape că nu apar, dar din cauza nevoii pe care o avem de a transforma lucrurile în magie, le-am făcut să fie ceea ce sunt, într-o operație nu numai comercială, ci și de exaltare a copilăriei și a imaginației. Am montat o lume întreagă în jurul a două paragrafe ale Evangheliei.
Cei care studiem Gnoza știm că poveștile despre Regii magi au fost produsul alchimiștilor medievali și, în acestea, au arătat metaforic necesitatea de a folosi Mercurul înțelepților pentru a găsi copilul Cristos interior, care trebuie să se nască în inima ființei umane.
Vă las acum câteva cugetări pentru reflecție.
„Furia intoleranței este cel mai nebun și periculos dintre vicii, pentru că ne înșală cu înfățișarea virtuții.”
Souchey
„Este necesar să fii foarte puternic sau foarte nebun pentru a îndrăzni să fii intolerant.”
Chamfort
„Intoleranța poate fi definită aproximativ ca indignarea oamenilor care nu au opinii.”
G.K. Chesterton
„Cea mai mică parte din ceea ce ignorăm este mult mai mare decât tot ceea ce știm.”
Platon
„Boala ignorantului este de a ignora propria sa ignoranță.”
A.B. Alcott
PRIMIȚI TOATE EFLUVIILE BINECUVÂNTATE ALE ATOTMILOSTIVULUI PENTRU TOATĂ ETERNITATEA!
KWEN KHAN KHU
