Mult apreciați prieteni/e cititori/are,
Rezerv o parte din timpul meu pentru a vă introduce în interpretarea acestei opere magistrale a V.M. Leonardo da Vinci. În acest caz ne vom ocupa de…
…BOTEZUL LUI CRISTOS
Sfintele Scripturi creștine vorbesc din abundență despre botezul Kabirului din Galileea realizat de acest alt Om-Cristos care a fost și continuă să fie Ioan Botezătorul…
În mod cert, botezul mântuitorului lumii nu putea fi o muncă liturgică realizată de orice Maestru, era nevoie de cineva care să aibă un mare nivel spiritual, și nimeni mai bun decât însuși Botezătorul, care continuă să fie stabilit în lumea eterică, fiind regent al acesteia și, prin urmare, rector al Paradisurilor Elementale.
Când observăm această operă transcendentală, ceea ce apare în partea superioară sunt mâinile binecuvântatului Pantocrator sau Theomegalogos.
Din aceste mâini apare un frumos porumbel alb cu radiații ignice, care îl simbolizează pe însuși Spiritul Sfânt, reconciliatorul forțelor pozitive și negative, active și pasive, SFÂNTA AFIRMAȚIE și SFÂNTA NEGAȚIE.
Unii cercetători ai traiectoriei V.M. Leonardo comentează că această operă a fost realizată, nu doar de Leonardo da Vinci, ci și de alt pictor numit Andrea del Verrocchio, pe care mulți îl menționează ca Maestrul lui Leonardo. Unii inclusiv ajung să spună că, în acea epocă, Leonardo da Vinci era un simplu ucenic, însă sunt alții care opinează că însuși Verrocchio a fost supărat când a văzut că ucenicul –Leonardo– îl întrecea cu mult.
Patriarhul nostru, V.M. Samael Aun Weor, afirmă categoric că atunci când Isus a fost botezat în râul Iordan, un porumbel alb a zburat deasupra capului V.M. Aberamentho, simbolizându-se prin aceasta faptul că grația Spiritului Sfânt a rămas să facă parte din Marele Kabir în timpul teribilelor sale patimi inițiatice și după ce le-a trăit.
Se poate observa cu ușurință Iordanul care curge din fundal și picioarele preaînaltului Aberamentho care sunt introduse în acesta.
În imaginea centrală îl vedem pe inefabilul CHRESTOS primind de la Ioan Botezătorul apele mercuriale. Ioan Botezătorul folosește pentru aceasta un fel de „farfurioară” aurie pe care ar părea că se reflectă o figură care ne face să ne gândim la fazanul Alchimiei, foarte folosit în arta transmutării pentru a simboliza cele patru culori ale aceluiași Mercur. Însuși fazanul alegorizează, în simbologie gnostică, forțele cristice. Lângă Isus din Nazaret vedem doi îngeri pe care trebuie să-i identificăm ca Mihael și Gabriel, iar unul dintre ei susține veșmintele celui care este botezat. În mod curios, unii cercetători afirmă că acești doi îngeri se uită la două păsări, una care este la dreapta și alta la stânga preasacrului Aberamentho. Aceste două păsări sunt reprezentative, împreună cu porumbelul, ale celor trei forțe primare ale creației.
Binecuvântatul Ioan Botezătorul are o cruce pe care este înfășurat un fel de pergament cu fraza ECCE AGNIUSI, care trebuie să se traducă „iată Mielul lui Dumnezeu”……
Să se observe cum cadrul din jurul celor două personaje principale, Isus și Botezătorul, este complet din piatră, căci sexualitatea este piatra de poticnire și stânca de scandal, cum știm deja. La dreapta V.M. Aberamentho vedem un palmier, care simbolizează în mistere chiar coloana vertebrală. La stânga sa se observă un pin, reprezentativ al arborelui care alegorizează FIINȚA, pe Ketherul nostru cabalistic.
Să se observe aici jos cei doi îngeri ─Mihael și Gabriel─ însoțindu-l pe V.M. Aberamentho în acel foarte sacru moment al botezului său.
Detaliu cu îngerii și peisajul.
Detaliu cu farfuria botezului.
Făcută această dezvăluire, prieteni și prietene, vă adaug acum câteva fraze pentru a reflecta și medita la ele:
„Întotdeauna există o providență care ne inspiră să alinăm cele mai stringente nevoi ale semenilor noștri.”
Goethe
„Providenței îi place să fie tentată. Acesta este secretul omului care triumfă.”
Bernard Shaw
„Înclină-te în fața providenței.”
Virgiliu
„Când lipsește favoarea lui Dumnezeu, scuzate sunt străduințele.”
Sfânta Teresa de Jesús
„Prudența înseamnă să știi să distingi lucrurile care pot fi dorite de cele care trebuie să fie evitate.”
Marcus Tullius Cicero
FACTUM, NON FABULA.
─„Fapte, nu fabule.”─.
KWEN KHAN KHU