Epistolă sau scrisoare către un suflet înfometat și însetat. Diavolul convingător, Jakob Böhme

Mult iubiți cititori și cititoare,

Nobili prieteni, vă trimit această nouă gravură care are ca titlu…

…EPISTOLĂ SAU SCRISOARE CĂTRE UN SUFLET FĂMÂND ȘI ÎNSETAT.
DIAVOLUL CONVINGĂTOR.

Să începem prin a spune că această gravură este coperta unei cărți care poartă același titlu pe care l-am menționat mai înainte și care a fost realizată de ilustrul Jakob Böhme, care a trăit între 1575 și 1624.

Autorul a trimis acest dialog dintre un suflet înfometat, diavolul și un suflet iluminat, direct unui destinatar. Destinatarul a fost Siegmund Johann von Schweinichen, unul dintre protectorii săi.

Trebuie să-i avertizăm pe dragii noștri cititori că diavolul la care se referă autorul în această gravură este însuși Lucifer, sau „umbra Cristosului intim” pe care îl comentăm în textele gnostice.

Când începe cartea, Jakob Böhme dă glas sufletului înfometat și acesta spune atunci:

„Dacă aș avea cunoștințe despre natură și despre creaturi, aș vrea să stăpânesc lumea”.».

La care diavolul a răspuns:

„Motivul unei astfel de cunoașteri se află în tine. Pur și simplu schimbă-ți voința de la Dumnezeu la natură și la creaturi, atunci va apărea în tine dorința pentru un astfel de gust, atunci vei putea mânca din pomul cunoașterii binelui și a răului, atunci vei ști totul”.

Este evident că paragraful anterior se referă la tentația pe care au suferit-o sufletele în paradisul pământesc, conform Sfintelor Scripturi, ceea ce a declanșat nașterea Egoului și teribilele sale consecințe până în zilele noastre.

În mod misterios, autorul, Jakob Böhme, intercalează aceasta cu mitologia greacă pentru a ne spune:

„Când s-a întâmplat acest lucru, Vulcan a aprins roata de foc a Esenței și toate calitățile naturii s-au trezit în suflet și s-au infiltrat în propria sa poftă și dorință… Era un vierme asemenea șerpilor de foc pe care diavolul i-l prezenta după chipul lui și a început să stăpânească pământul într-un mod animal”…

În cuvintele precedente ni se vorbește despre acele momente îndepărtate în care s-a declanșat căderea angelică despre care vorbesc teogoniile multor popoare și, în mod specific, pe care ne-o comentează Sfintele Scripturi creștine. Cu toate acestea, Gnosticismul milenar a cunoscut întotdeauna dedesubturile acelei întregi drame, iar astăzi, în secolele XX și XXI, V.M. Samael Aun Weor ne-a dezvăluit în mod clar ce s-a întâmplat cu adevărat în cadrul acestei teribile tragedii.

Pentru iubitorii Gnozei nu este un secret faptul că acea „roată de foc a Esențelor” au fost curenții electric-erotici care s-au pus în mișcare datorită muncii teurgice a Îngerului Sakaki și a comisiei sale sacre cu milioane de ani în urmă. Acest lucru a făcut ca sufletele „inocente” să cunoască păcatul fornicației și să rămână identificate cu creația, cu natura, adică au devenit prizonieri ai maya –a se citi: iluzie. Astfel, în acest mod, descendența umană a început să stăpânească Pământul într-un mod animal, deoarece EUL este grotesc, brut, animalic și nu știe decât să facă lucruri greșite.

Istoricii și teologii sunt interesați de felul de a vorbi al diavolului, pentru că, după ei, diavolul vorbește ca un seducător, nu Evei în paradis, ci folosește un motiv asemănător cu modul de gândire al vremurilor seculare. Este clar că Jakob Böhme a adaptat acele cuvinte milenare din Geneză în lucrarea sa pentru a încerca să aducă drama mai aproape de ezoteriștii de atunci și din zilele noastre. Pe lângă toate acestea, ni se spune că diavolul a folosit argumente ca acestea:

„Moartea crudă a fiului lui Dumnezeu pe cruce plătește pedeapsa pentru crimele omenești și asta este suficient”.

Spune atunci Diavolul:

„De ce ești îngrijorat? Privește cum lumea trăiește cu bucurie, va continua să fie fericită: Cristos a plătit pentru toate persoanele și a făcut destul; nu poți decât să te consolezi că s-a întâmplat, atunci vei fi fericit. Nu poți atinge sensibilitatea divină aici în această lume, lasă-te doar în voia ta și ai grijă de trup și de gloria vremelnică. Iată, acum ești puternic, mare și nobil, caută să devii mai mare, mai bogat și mai puternic, folosește-ți arta și inteligența pentru ca toți să se teamă de tine, atunci vei avea o mare reputație și un nume în lume”…

Și diavolul a adăugat:

„De ce ar fi necesară salvarea dacă trăim într-o lume seculară, frumoasă și plină de bucurie?

Este necesar să cauți autosuficiența prin bogăție. Privește lumea frumoasă în care Dumnezeu s-a creat pe sine și s-a făcut stăpân peste toate creaturile pentru a o conduce. Adună pentru tine bogățiile căsniciei tale, astfel încât să nu mai ai nevoie de lume când îți va veni bătrânețea și sfârșitul”.

Diavolul a adăugat:

„Orice păcătos căit poate fi acceptat de Dumnezeu, indiferent de moment, dacă se căiește”.

Și a subliniat:

„Păcătosul poate să nu se grăbească, să se comporte ca un tiran și să manifeste remușcare doar cu puțin timp înainte de moarte pentru a atinge fericirea pe care i-o asigură faptul că este în ceruri. Într-o lume frumoasă, melancolicul [contemplatorul] este un prost. Ce crezi că s-ar întâmpla cu tine dacă ai deveni melancolic [contemplativ]? Atunci ai fi prostul tuturor și ai trăi într-o tristețe deșartă, care nu-i place nici lui Dumnezeu, nici firii…”.

Trebuie spus, prieteni și prietene, că lauda diavolului la adresa vieții devine fragilă doar atunci când se îndoiește de frumusețea acestei lumi în război, în cel mai crud pe care îl văzuse Europa Centrală până în acel moment: Războiul de Treizeci de ani.

Dacă analizăm cuvintele diavolului expuse de Jakob Böhme în tratatul său, putem observa că, într-adevăr, religiile moarte, în dorința lor de a păstra mulțimile în rândul credincioșii lor, repetă de secole tocmai cuvintele marelui PRESTIDIGITATOR, Egoul, EUL, încercând să convingă Conștiințele, Sufletele, că într-adevăr tot ceea ce a trăit V.M. Aberamentho a șters păcatele lumii… Dar în realitate ceea ce a venit să ne arate V.M. Aberamentho este drama care, interpretată cu înțelepciune, poate acorda eliberarea sufletelor însetate de lumină și care sunt dispuse să aplice asupra lor CEI TREI FACTORI AI REVOLUȚIEI CONȘTIINȚEI.

Sunt mulți cei care cred că, în ciuda faptului că am fost gangsteri, ucigași, hoți, criminali etc. etc. etc., cu o simplă căință înainte de a muri vom merge direct în cerurile Conștiinței sau în lumi superioare. O crasă eroare! Dumnezeu, FIINȚA, nu este un idiot pe care să-l convingem cu câteva lacrimi și lovituri în piept!! Acești oameni ignoră existența Arhonților Destinului și dezideratele Marii Legi Divine. Aceasta este ignoranță pură. Ei nu știu nimic despre ceea ce numim karmă și dharmă etc. etc. etc.

EUL ne va arăta mereu miraje în timpul vieții noastre. Ne va face mereu să credem că vom deveni bogați, celebri, fericiți etc. etc., chiar și atunci când vom comite diverse fărădelegi în timpul trecerii noastre prin această existență. Și în mintea multor ignoranți există ideea conform căreia nu avem nevoie să fim salvați de nimic și de nimeni, aceasta este filosofia EULUI. Foarte interesant este faptul că, în mijlocul textului acelei lucrări, apar cuvintele unui suflet iluminat, care spune:

„Nu trebuie să faci nimic [pentru a te întoarce], ci să renunți la voința ta [egoică], la propriile tale comodități, iar calitățile tale proaste vor slăbi, iar dacă îndrăznești să mori, te vei cufunda din nou cu voința ta în CEL UNIC, de acolo ai venit la început”.

Frazele care fac aluzie la sufletul iluminat fac referire directă la abandonarea voinței Eului și la lupta împotriva slăbiciunilor noastre ─Eurile─, pentru a ne integra, încetul cu încetul, în UNITATEA primordială din care am emanat.

Acest suflet a adăugat apoi:

„Am urmat sfatul tău și am obținut astfel viziunea blândeții divine. Dar s-a îndepărtat din nou de mine și acum sunt părăsit și în mare ispită din afară, în fața lumii, toți prietenii mei buni mă părăsesc și își bat joc de mine. Și sunt provocat și din interior de frică și îndoială și nu știu ce să fac acum.”

Fără îndoială, stimați cititori, când este vorba de a trăi Drumul Secret ne vom simți din nou și din nou abandonați și supuși la mari ispite în interiorul și în afara noastră. De asemenea, este foarte adevărat că, atunci când vrem să ne întoarcem la Tatăl, lumea ─apropiați, familie, prieteni etc. etc.─ ne va întoarce spatele pentru că nu vom intra în diversele ei desfătări și nici nu vom lua parte la visele și fanteziile sale.

Iar sufletul iluminat a adăugat:

„Acum îmi place de tine. Așa că acum dragul nostru Domnul Cristos umblă cu mine și în mine pelerinajul său pe Pământ… Acest suflet tulburat și-a început acum cursul sub răbdarea lui Cristos și a intrat cu speranță în încrederea divină și s-a întărit și a devenit zi de zi mai puternic, iar tendințele sale rele [agregatele psihologice] se stingeau din ce în ce mai mult în el… O mare Împărăție a Harului s-a stabilit și porțile revelației divine i s-au deschis, și Împărăția Cerurilor s-a revelat în el.

Să trecem acum, dragi cititori, la descrierea acestei frumoase gravuri.

Conversaciones entre almas iluminadas y no iluminadas, Jakob Böhme

În primul rând avem în fața ochilor noștri titlul acesteia: Conversații între suflete iluminate și neiluminate.

În continuare observăm, într-o manieră mai mult sau mai puțin estompată, cuvântul PARADEIS, care, foarte probabil, provine din cuvântul grecesc PARADEISOS și care trebuie tradus prin ‘Grădina Edenului’. Evident, acea grădină este constituită din dimensiunile superioare ale cosmosului, unde domnește mireasma și frumusețea Creatorului.

Cuvântul menționat mai sus este închis într-un semicerc. În partea de jos a acestuia găsim o cruce și în centrul ei un triunghi. Acest triunghi face referire la CELE TREI FORȚE PRIMARE ALE CREAȚIEI care se manifestă în creația însăși. Crucea ne vorbește despre imensa putere pe care ea o conține, deoarece datorită ei se realizează miracolul încrucișării energiilor masculine și feminine pentru ca viața să se ivească.

Acele forțe despre care am vorbit mai înainte sunt primite de porumbelul Spiritului Sfânt, care este cel care le distribuie în matricea cosmică sau Mulaprakriti a hindușilor. Ea este reprezentarea celui de-al Treilea Logos kabalistic, marele reconciliator și marele purificator. Prin urmare, Spiritul Sfânt face parte dintr-un mare cerc sau ouroboros grecesc, Serpens qui caudam devoravit sau ‘șarpele care își devorează propria coadă’. Acel simbol a reprezentat întotdeauna înțelepciunea Marii Opere. Totuși, este bine să subliniem că, în acest caz, capul acestui șarpe este asemănător cu cel al unui dragon, căci este cunoscut de noi toți că acel personaj mitologic este însuși Lucifer tentator care nu-și acordă puterile și secretele decât celor care au reușit să-l învingă în dura bătălie inițiatică… Faptul semnificativ că vedem porumbelul într-o parte a cercului format din ouroboros și celălalt semicerc superior este pentru a ne indica faptul că doar cu energia Spiritului Sfânt –a se citi: Ens-Seminis─ putem ajunge în împărăția cerurilor, în împărăția Conștiinței superlative.

În cercul pe care îl formează ouroboros putem vedea un OCHI care varsă o lacrimă. Acest ochi simbolizează sufletele înlănțuite de suferințele Samsarei, umanitatea prinsă între pasiunile provocate de EGOUL ANIMALIC. Acele pasiuni sunt descrise în germană veche în cadrul cercului pe care îl formează ouroboros, să vedem:

În stânga porumbelului găsim cuvântul Zorn, care trebuie interpretat ca ‘MÂNIE’ și, de asemenea, acesta: Fewer, care trebuie citit ca ‘FOC’.

În dreapta păsării sacre găsim cuvântul Hoffart, pe care trebuie să-l interpretăm ca ‘ORGOLIU’, ‘MÂNDRIE’ și, de asemenea, acesta: Lufft, care înseamnă ‘AER’.

Sub ochi, în stânga, putem citi Neidt, care trebuie interpretat ca ‘INVIDIE’, însoțit de acesta: Wasser, adică ‘APĂ’.

Și, la fel, sub ochiul mare, în dreapta, vedem cuvântul Beitz, făcând aluzie la ‘LĂCOMIE’, însoțit de acesta: Erde, care trebuie interpretat ca ‘PĂMÂNT’.

Este interesant să vedem cuvintele care reprezintă defectele umane însoțite de altele care reprezintă cele patru elemente. Nu este un secret pentru nimeni că MÂNIA provoacă marile incendii colerice ale umanității. Să ne amintim de Primul și al Doilea Războaie Mondiale pe care le-a suferit lumea noastră. În același mod, ORGOLIULUI îi place să fie ostentativ și admirat de mulțimi precum vântul care devastează orașele atunci când se dezlănțuie uraganele. La fel, INVIDIEI îi place să înoate în toate apele, în toate mediile și este ca umiditatea, care ajunge peste tot. Și, în cele din urmă, LĂCOMIA este cauza multor excese în rândul creaturilor umane, din moment ce oamenii trăiesc concurând pentru a dori să fie mai buni ─material─ decât semenii lor. Toate acestea sunt marea tragedie în care trăim noi, umanoizii acestei triste planete. Și de aceea cercul care alcătuiește ouroboros este plin de foc, pentru că neamul nostru omenesc este departe de a abandona Roata Samsarei și de a fi înghițit de înțelepciune…..

Vă dăruiesc acum câteva fraze la care să reflectați:

„Ipocrizia este un viciu la modă, iar viciile la modă au trecut întotdeauna drept virtuți.”
Molière

„Ipocrizia față de sine este cel mai rău dintre vicii pentru că nu lasă loc pentru căință.”
Madame Swetchine

„Ipocritul este oribilul hermafrodit al răului.”
Victor Hugo

„Ipocriții nu-l slujesc pe Dumnezeu, ci se folosesc de Dumnezeu pentru a-și înșela semenii.”
Balzac

„Pentru mine, cel mai rușinos viciu dintre toate este acela de a-și deghiza propriile gânduri.”
Eschil

TEMPUS EDAX RERUM.
─‘Timpul este devorator.’─

KWEN KHAN KHU

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*