Mult iubiți cititori și cititoare,
Îmi face o deosebită plăcere să vă trimit câteva cuvinte referitoare la această gravură intitulată…
…OBELISCUL
Gravura de față a fost, de asemenea, opera scriitorului și misticului german Karl Von Eckartshausen, care a trăit între 1752 și 1803.
Pentru început trebuie să spunem că obeliscurile au fost prezentate pentru prima dată ca parte a arhitecturii egiptene. Ei, egiptenii, descendenți direcți ai atlanților, au ajuns pe ținuturile Caironei și acolo au început să pună bazele a ceea ce avea să fie mai târziu un mare imperiu atât al luminii precum cât și al marilor reprezentări religioase arhitecturale.
Fiecare obelisc a simbolizat întotdeauna imense triumfuri ermetico-spirituale obținute de un anumit faraon în timpul domniei sale. Din nefericire, multe dintre ele au dispărut din locul lor de origine din cauza jafurilor multor arheologi care au dus în țările lor acele relicve sacre pentru a le folosi ca parte a decorării orașelor lor… Aceasta a fost una dintre tragediile istoriei noastre.
În gravura de față figura centrală este, tocmai, un obelisc enorm care este însoțit de o frază în latină care spune: „A deo sapientia et virtus”, iar traducerea acesteia ar fi următoarea: „De la Dumnezeu vin înțelepciunea și virtutea”…
Gnostic vorbind, știm cu toții că adevărata înțelepciune și puterea virtuților sunt, fără îndoială, patrimoniul absolut al FIINȚEI noastre interioare profunde. Eul, Egoul animalic și raționamentele sale nu au nimic de-a face cu expresiile Adevărului absolut proprii inteligenței Tatălui nostru care se află în secret. Acest lucru nu va fi niciodată acceptat de intelectualoizii care și-au umplut mintea cu pseudo-adevărurile învățate în universitățile lumii noastre.
La aceasta se referă cealaltă frază latină care se află pe o parte a acestei minunate construcții și care ne afirmă: „In tenebris quaerunt lucem”, a cărei traducere este următoarea: „În zadar caută lumina în întuneric”… La ce se referă cu adevărat această frază? Ei bine, tocmai la labirintul de teorii intelectualoide care s-au revărsat, de-a lungul secolelor, despre misterele pe care le conţin aceste minunate opere de artă în piatră. Lumea intelectuală a zilelor noastre este foarte departe de a înțelege că obeliscurile, în fond, sunt ca repetarea multor piramide, unele peste altele, care ajung în cele din urmă să alcătuiască ceea ce am putea numi acest lapis philosophorum.
Fiecare piramidă, construită oriunde în lumea noastră, constituie o ofrandă solară adusă cunoașterii transcendentale a culturilor străvechi care au precedat din punct de vedere istoric rasa actuală. Piramidele nu au fost niciodată concepute pentru a servi drept morminte, așa cum continuă să creadă pseudosavanții din zilele noastre, nu. Piramidele au fost și continuă să fie centre inițiatice în care au fost instruiți marii Hierofanți ai acelei civilizații neptuniano-amentine. Când vorbim despre Hierofanți nu trebuie să uităm că au existat și Hierofante sau femei înzestrate cu minunate facultăți metafizice care le-au convertit în Maestre de înțelepciune autentică.
Este ușor să vedem doi tineri –un băiat și o fată– la baza acestui obelisc încercând să surprindă semnificația reală a acelei piese sacre care se înalță în fața ochilor. Acest lucru indică, arată că nu este suficient să încercăm să înțelegem toată semnificația ezoterico-divină care poate fi conținută într-o piesă de sculptură milenară.
Foarte diferiți sunt cei doi bătrâni care, de cealaltă parte a acestui monument foarte străvechi, încearcă să scruteze toate secretele care îl înconjoară. De aceea îi vedem revizuind pergamente care să le permită să arunce puțină lumină asupra acestei magnifice opere de artă.
De asemenea, atunci când ne referim la acea sferă care este aproape de acei bătrâni, vă precizăm tuturor, dragi cititori, că nu se referă la haosul mercurial, ci la cunoașterea răspândită pe fața lumii noastre.
În partea superioară a acestui obelisc putem observa un triunghi în interiorul căruia se află un ochi. Am explicat deja în alte investigații ale noastre că acel ochi reprezintă înțelepciunea divină și, din acest motiv, este închis într-un triunghi reprezentativ al celor trei forțe primare care susțin creația, și anume: Sfânta Afirmație, Sfânta Negație și Sfânta Conciliere ─Tatăl, Fiul și Spiritul Sfânt în limbajul tradiției creștine. Este incontestabil faptul că acel ochi simbolizează omnisciența divină capabilă să fie prezentă în orice moment, în orice loc, supraveghindu-și propria operă ─creația.
Pe partea vizibilă a obeliscului nostru se pot citi câteva cuvinte scrise tot în latină, acestea sunt următoarele:
- FIDES ─care trebuie să se traducă prin CREDINȚĂ.
- SPES ─care se traduce ca SPERANȚĂ.
- CHARITAS ─care trebuie să-l citim ca și CARITATE.
În mod singular, pe partea semi-întunecată a acestei magnifice piese arhitectonice, apar alte cuvinte și sunt următoarele:
- SUPERBIA ─aluzivă la MÂNDRIE.
- CONCUPISCENTIA ─referitoare la CONCUPISCENȚĂ.
- AMOR SUIT ET MUNDI ─semnificând IUBIREA DE SINE ȘI DE LUME.
Ce a vrut să ne spună creatorul acestei gravuri cu aceste cuvinte sau fraze? Ei bine, pur și simplu, că doar prin CREDINȚA CONȘTIENTĂ putem avea SPERANȚA de a ajunge la adevărata ILUMINARE. Și acest lucru ne conduce la o frază gnostică ce ne amintește: „Pentru a obține înțelepciunea trebuie să fim umili și după ce am obținut-o trebuie să fim încă și mai umili…”. Acesta este motivul pentru care suntem invitați să exercităm CARITATEA față de semenii noștri. Adevărul nu este dezvăluit niciodată celor VANITOȘI, ORGOLIOȘI, ÎNGÂMFAȚI, MITOMANI, MEGALOMANI și DESPOȚI. Să ne îndepărtăm de MÂNDRIE și ÎNGÂMFARE ne va permite într-o zi să știm cum să ne iubim semenii ca pe noi înșine.
Din același motiv nu trebuie niciodată să fim MÂNDRI sau să cădem în CONCUPISCENȚĂ, care nu sunt altceva decât calități malefice care împiedică înțelegerea adevărurilor eterne. Expresia FIINȚEI noastre în noi respinge teribil ambele calități sinistre.
Acolo unde bătrânii sunt adunați studiind un fel de pergament, vedem o lumânare pe o piatră mare, iar deasupra ei se întrezărește o altă frază enigmatică scrisă în latină. Acea frază ne spune: «Altum Volt Sophia». Traducere: ‘Sophia ─înțelepciunea─ își dorește întotdeauna înălțimea’. Și într-adevăr înțelepciunea autentică vine din înalt, adică provine mereu de la Spiritul nostru divin care întotdeauna a fost semnalat prin foc și în acest caz prin lumina pe care o emană respectiva lumânare. Este curios de observat că doar focul este elementul care vrea mereu să se propage în sus, niciodată în jos.
În vârful acestui obelisc observăm, de asemenea, niște cuvinte scrise în latină care ne spun: „LUX, VITA, AMOR ET VERITAS”, toate acestea trebuie traduse prin ‘Lumină, Viață, Iubire și Adevăr’. Aceste calități sunt atribute ale Creatorului, ale FIINȚEI noastre, întrucât El este cel care ne dă lumina sa, forțe de a trăi și iubire ─conștientă─ atunci când eliminăm din natura noastră dezagreabilul EGO ANIMALIC, iar toate acestea ne conduc spre Împărăția Adevărului.
Pe fundalul gravurii noastre putem întrezări un fel de schit sau biserică, care trebuie privită ca lăcașul filosofal al Ființei noastre.
Vreau să închei aceste explicații oferindu-vă câteva fraze interesante:
„Umilința și modestia sunt cele mai rare daruri ale naturii bune și inepuizabile.”
Goethe
„Viața este o lungă lecție de umilință.”
Barrie
„Cel mai bun mormânt este cel mai modest”.
Platon
„Cu cât suntem mai sus, cu atât mai mult trebuie să ne coborâm spre cei inferiori nouă.”
Cicero
HEU ME MISERUM.
─‘Vai de mine, mizerabilul!’─
KWEN KHAN KHU
