Mult iubiți prieteni,
Îmi face plăcere să vă trimit tuturor un comentariu foarte interesant despre figura care în vremuri medievale era numită BUFON.
MISTERUL ALCHIMIC AL BUFONULUI
În primul rând trebuie să știm că arta transmutației a fost și este plină de mistere, chei, simboluri etc., etc., etc. Unul dintre marile mistere ale acestei arte sacre este constituit de figura bufonului regilor. Aproape nimeni nu știe că în spatele acelei deghizări folosite de unii Inițiați se ascundea enormul mister al Mercurului nostru Secret. Datorită marelui Adept Fulcanelli, astăzi putem înțelege profund figura acestui personaj care întruchipează prodigiile materiei noastre haotice, care are virtutea de a ne regenera și de a ne autorealiza.
În acele vremuri medievale, Arcanul A.Z.F. era un secret foarte bine păzit. Era necesar să cunoaștem un Maestru adevărat care să aibă caritatea să ne inițieze în misterele Pietrei Filosofale și să ne dea cheia menționată. Astăzi, datorită V.M. Samael Aun Weor, vălul care acoperea misterele Marii Opere a fost sfâșiat în întregime și, deși mulți nu au niciun interes să pătrundă în misterele FIINȚEI, aceia dintre noi care avem năzuințe de a o cunoaște și de a o încarna, putem, atunci, să începem să facem marea călătorie care ne va conduce până la Palatul Regelui.
Adaug, așadar, cuvintele Maestrului Fulcanelli scrise în opera sa în această privință, în speranța că vor fi înțelese și prețuite de voi toți. Iată-le aici:
„OMUL PĂDURILOR, VESTITOR MISTIC AL LUI THIERSEL”
„Într-un vechi almanah care, alături de Claviculele lui Solomon și de Secretele lui Albert cel Mare, constituia cândva cel mai evident bagaj științific al vânzătorilor ambulanți, se găsește, printre planșele care ilustrează textul, o singulară gravură în lemn. Reprezintă un schelet înconjurat de imagini menite să marcheze corespondențele planetare «cu cele ale părților corpului pe care le afectează și le domină». Căci în timp ce Soarele ne oferă, în acest scop, chipul său strălucitor, iar Luna, profilul ei încastrat în semilună, Mercur apare sub aspectul unui nebun de curte. Este văzut purtând o glugă de pelerin cu urechi ascuțite ─ca și capitelurile pe care le-am semnalat la baza figurinelor─ și ținând un caduceu ca sceptru de bufon. Pentru ca să nu existe loc de interpretări greșite, artistul și-a dat osteneala să scrie numele fiecărei planete sub semnul ei. Este vorba, așadar, despre o adevărată formulă simbolică utilizată în Evul Mediu pentru traducerea ezoterică a Mercurului ceresc și a argintului viu al înțelepților. În rest, este suficient să ne amintim că cuvântul francez fou ─nebun─, înainte se spunea fol, provine din latinul follis, suflător pentru foc, pentru a evoca ideea suflătorului, epitet disprețuitor dat spagiriştilor medievali. Chiar și mai târziu, în secolul al XVII-lea, nu este neobișnuit să găsim, în caricaturile emulatorilor lui Jacques Callot, unele figuri grotești realizate cu spiritul simbolic ale cărui manifestări filosofale le studiem noi. Păstrăm amintirea unui anumit desen care reprezenta un bufon așezat cu picioarele încrucișate în formă de X și ascunzând la spate un burduf voluminos. Nu ar trebui să ne surprindă, așadar, faptul că personajele ciudate de la curte, dintre care multe au devenit celebre, au avut o origine ermetică. Ținuta lor pestriță, accesoriile lor ciudate ─purtau la brâu o vezică pe care o numeau felinar─, salturile și născocirile lor o dovedesc, precum și acel privilegiu rar, care îi înrudea cu filosofii, de a spune, cu impunitate, adevăruri îndrăznețe. În cele din urmă, mercurul, numit nebunul Marii Opere din cauza inconstanței și volatilității sale, își vede confirmată semnificația în prima carte a tarotului, numită nebunul sau alchimistul.
În plus, sceptrul nebunilor, care este în mod evident o jucărie zornăitoare ─crotalon─, obiect de divertisment pentru copiii mici și o jucărie pentru prima vârstă, nu diferă de caduceu. Cele două atribute oferă o analogie evidentă între ele, deși sceptrul bufonului exprimă și acea simplitate înnăscută pe care o posedă copiii și pe care știința o cere oamenilor înțelepți. Ambele sunt imagini similare. Momos și Hermes poartă același instrument, un semn revelator al mercurului. Trasați un cerc la capătul superior al unei linii verticale, adăugați două coarne la cerc și veți obține semnul grafic secret folosit de alchimiștii medievali pentru a-și desemna materia mercurială. Ei bine, această schemă, care reproduce destul de fidel sceptrul bufonului și caduceul, era cunoscută în antichitate; s-a descoperit gravată pe o stelă punică în Lilibeo. Pe scurt, sceptrul bufonului pare a fi un caduceu, cu ezoterism mai transparent decât toiagul cu șerpi terminat sau nu cu petala înaripată. Numele său în franceză, marotte, diminutiv de la mérotte, ‘mămică’ după unii, sau de la ‘Maria’, mama universală, după alții, subliniază natura feminină și virtutea generatoare a mercurului ermetic, mamă și doică a regelui nostru.
Mai puțin evocator este caduceul, care păstrează, în limba greacă, sensul de crainic. Cuvintele κηρυκειον și κηρυκιον, caduceu, desemnează ambele vestitorul sau strigătorul. Prin ea însăși, rădăcina sa comună, κηρυξ, cocoșul ─pentru că această pasăre vestește începutul zilei și al luminii, zorii─ exprimă una dintre calitățile mercurului secret. Este motivul pentru care cocoșul, vestitor al Soarelui, era consacrat zeului Mercur și apare pe clopotnițele noastre. Chiar dacă nimic, în basorelieful lui Thiers, nu ne amintește de această pasăre, nu se poate nega totuși că ea se ascunde în spatele cuvântului caduceu, pe care vestitorul nostru îl ține cu ambele mâini. Căci bastonul sau sceptrul purtat de ofițerii heraldici era numit caduceu după toiagul lui Hermes.”
„Lăcașurile filosofale„, Fulcanelli
Vă trimit această frumoasă imagine a unei statui străvechi pe care soarta a pus-o în mâinile mele. Este ceva original legat de această poveste.
Observați că figura poartă culorile alchimice. Îmbrăcămintea sa este aproape în întregime roșie, ceea ce indică sau semnalează tinctura roșie; acea culoare indică fuziunea Mercurului cu Sulful înțelepților. Însă, există o culoare neagră și galbenă în unele părți ale îmbrăcămintei sale simbolice. Să ne amintim că Mercurul nostru este la început negru, apoi alb, mai apoi galben, iar în final trebuie să devină o tinctură roșie.
Vă adaug acum câteva fraze pentru reflecția voastră:
„Nu ar trebui să ne mirăm decât de faptul că putem încă să ne mirăm.”
La Rochefoucauld
„Care este cea mai sublimă surpriză? Cea a celui care îl găsește pe Dumnezeu în el însuși.”
Amado Nervo
„Să fim sinceri: acesta este secretul elocvenței și al virtuții, în aceasta este autoritatea morală, aceasta este cea mai înaltă maximă a artei și a vieții”.
Amiel
„Există ceva mai aproape de noi decât scriptura și anume: verbul, din inima căruia provin toate scripturile.”
William Penn
Docendo discimus.
─‘Învățând pe alții învățăm.’─
KWEN KHAN KHU
