Por qué La Gnosis pertenece al hermetismo

Apreciați prieteni cititori,

Vă trimit câteva cuvinte referitoare la doctrina noastră și relaționate cu întrebarea:

DE CE ÎNVĂȚĂTURILE NOASTRE APARȚIN ERMETISMULUI?

De la începuturile sale, tradiția inițiatică a numit Drum Secret sau Cărare Ermetică acea cale pe care o trasează Adepții pentru a ajuta sufletele să se întoarcă la Împărăția Luminilor. Însă, aceste calificative nu au fost stabilite doar în onoarea lui Hermes, marele Inițiat din antichitate și care a ajuns să se numească și Trismegistul pentru a indica faptul că de trei ori a reușit să își elaboreze propria Piatră Filosofală sau că de trei ori fusese catalogat drept Mag Suprem.

Este evident că în urma căderii angelice experimentată de umanitatea noastră, a existat necesitatea de a crea din nou numitele Școli de Mistere. Acestea au fost stabilite de Prea Venerabilul Sanat Kumará în vremurile Lemuriei. Grație acelor școli, multe suflete care comiseseră păcatul originar –a se citi: fornicația– au putut să se răscumpere în fața lui Dumnezeu și să ia înapoi lumina care le fusese răpită de către EU și mama lui, Bestia cu zece coarne.

De atunci am spune că acea întoarcere la FIINȚĂ a devenit foarte exigentă și din această cauză aspiranții la a fi răscumpărați aveau nevoie să dovedească cu îndrăzneala și cu curajul lor adevărata iubire pe care ei spuneau că o simt pentru realitatea interioară. De aici au apărut cele patru probe inițiatice și toate procesele pe care binecuvântatul nostru Avatara ni le descrie în monumentala sa operă CEI TREI MUNȚI.

Însă, întrucât binecuvântata Fraternitate Albă nu voia ca nimeni să îndrăznească să-și bată joc de divin, a decis atunci să le dea un caracter foarte ermetic învățăturilor sale. Tocmai de la această decizie a plecat necesitatea de a-i supune unui jurământ pe neofiți și de aceea s-au stabilit reguli stricte pentru violatorii acelor jurăminte. Aceasta a fost cauza care i-a dus pe rectorii templelor de Mistere, în vechiul Egipt, să-i pedepsească pe lașii care divulgaseră sacrul Arcanum smulgându-le inima și arzându-le tot corpul pentru a arunca apoi cenușa în cele patru vânturi. Așa erau lucrurile în acele momente.

Cu timpul –ne spune Patriarhul nostru–, pe măsură ce umanitatea s-a degenerat din ce în ce mai mult, acele temple de Mistere s-au închis pentru grosul umanității și au rămas atunci doar vestigii ale Cărării Ermetice risipite în cele patru puncte cardinale ale lumii noastre. Erau bucăți din drum.

În timpul secolelor care au urmat după închiderea acelor școli, au apărut unele fraternități care au încercat să predea învățăturile ermetice prin ordine precum Ordinul Templierilor din Orient, apoi Masoneria, mai târziu Rozacrucianismul, în fruntea căruia s-a pus un personaj numit Valentin Andreae, care a publicat un facsimil prin anul 1614 numit Fama fraternitatis rosae crucis. În acele vremuri, chiar dacă nu se preda totalitatea drumului, măcar unele persoane puteau primi ca un secret de nerostit altora modus operandi al Arcanum-ului tantric sau ceea ce azi cunoaștem ca Magie Sexuală.

Este important de remarcat că în timp ce câțiva căutau cu râvnă să se reconecteze cu Ființa lor interioară profundă, societățile umane s-au exteriorizat din ce în ce mai mult până când au rămas cu totul EGOIZATE, cum o vedem în zilele noastre până la extrema în care, așa cum a profetizat-o într-o mănăstire tibetană Logosul planetei Pământ, Melchisedec: „Oamenii vor uita de sufletele lor pentru a se preocupa doar de cultul corpurilor lor”……, aceasta este o realitate teribilă cu care ne confruntăm astăzi.

Când a apărut Gnosticismul contemporan, grație muncii întreprinse de Avatarul nostru al Vărsătorului: V.M. Samael Aun Weor, s-a decis la nivel intern să i se dea o ultimă oportunitate fals numitului om al timpurilor noastre actuale. Atunci s-a elaborat un corp de doctrină și i s-a cerut de asemenea Gurului nostru să formeze o Armată de Salvare Mondială pentru a încerca să salveze de la înec măcar pălăria înecatului

Gnosticismul contemporan a început atunci o muncă de pregătire de difuzori pentru a duce vestea cea bună în toate colțurile lumii noastre. Trebuie să spunem în onoarea adevărului că, cu siguranță, numitul Al Cincilea Adevăr sau A Cincea Evanghelie a fost tradusă în multe limbi și dusă în nordul, în sudul, în estul și în vestul lumii noastre. Însă, din nefericire, chiar dacă acest adevăr a fost predicat, nu a ajuns să pătrundă în oameni practicarea acestuia. Am făcut doar un act de divulgare dar nu o practicare a mesajului. Cel mai rău din toate acestea este că, culmea, ermetismul care ni se cere celor care am cunoscut Gnoza în mai multe dintre aspectele și semnalările sale de multe ori nu a fost respectat, ceea ce s-a tradus în probleme grave pentru instituțiile care spun că iubesc învățăturile Patriarhului nostru în prezenta Kali-Yuga în care trăim.

Cu tot motivul transcriem pentru voi, răbdători cititori, niște cuvinte ale V.M. Fulcanelli referitoare a necesitatea ermetismului, să vedem:

„Înțeleptul are ochii în cap –spune Ecleziastul, cap. II, 14– iar nesăbuitul umblă în întuneric”…

Și ne adaugă acest mare Adept:

„Isus exclamă –Matei, XVII, 20– că dacă ați avea credință cât un gram de muștar, ați zice muntelui acestuia: mută-te de aici, și s-ar muta, și nimic nu v-ar fi cu neputință. Așadar credința, certitudine spirituală a adevărului încă nedemonstrat, prezență a realizabilului, este acea torță pe care Dumnezeu a pus-o în sufletul uman pentru a-l ilumina, a-l ghida, a-l instrui și a-l eleva. Simțurile noastre ne duc adesea în rătăcire, însă credința nu ne înșală niciodată.”

Închei aceste comentarii doctrinare cu câteva fraze la care merită să reflectăm:

„Cel căruia îi încredințezi secretul tău devine stăpânul libertății tale.”
La Rochefoucauld

„Care este cel mai liber om? Cel care a încredințat cele mai puține secrete, prin care oamenii se fac sclavi.”
Quevedo

„Nerod, foarte nerod este acela care, dezvăluind un secret altuia, îi cere insistent să nu-l spună.”
Cervantes

„Doar o descendență dreaptă sau buna educație îi fac capabili pe oameni să păstreze un secret.”
La Bruyère

„Dacă tunica mea ar ști ce gândesc aș arde-o.”
Alfons al VI-lea de Aragón

DEI GRATIA.
─„Prin grația lui Dumnezeu.”─
KWEN KHAN KHU

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*