Detalles del Camino Secreto

Mult îndrăgiți prieteni,

Cu enormă plăcere vă scriu pentru a ajunge la voi și a vă expune următoarele:

CÂTEVA DETALII IMPORTANTE DE AVUT ÎN VEDERE PE DRUMUL SECRET

Întreaga doctrină a iubitului nostru Guru, V.M. Samael Aun Weor, este sintetizată în numiții TREI FACTORI AI REVOLUȚIEI CONȘTIINȚEI, a căror semnificație deja o cunoaștem cu toții.

Însă, faptul de a fi constituiți, în cea mai mare parte, din TREI LA SUTĂ Conștiință, nu ne permite să analizăm anumite detalii de care trebuie să ținem cont atunci când vrem să pășim pe Drumul Secret. Să vedem de exemplu:

  1. Fabricarea structurii noastre animice.

Conform cuvintelor Patriarhului nostru, ființa umană nu are suflet adevărat, este doar o fantomă care menține închisă Esența noastră. Este necesar, de neamânat, să ne dotăm cu adevărată viață interioară. Aceasta implică să ne fabricăm vehiculele noastre interne și anume: corp astral, corp mental și corp cauzal, pentru a avea o adevărată realitate în lumile interne. Pentru această sarcină, aceia care niciodată nu au fabricat acele vehicule în alte existențe vor avea nevoie de douăzeci de ani; aceia care le-au fabricat vreodată vor trebui doar să le întărească prin intermediul științei Alchimiei și să le purifice de Mercur Sec –adică: agregate psihologice– și Sulf Arseniat –foc bestial desfrânat. Toată această sarcină, chiar dacă ne pare foarte anevoioasă, trebuie să se facă, întrucât posesia sufletului adevărat nu este o poveste și nici ceva fără de sfârșit. Dacă din întâmplare ne-am afla în ultima noastră existență dar am lucra în Arcanul A.Z.F, atunci Domnii Karmei vor fi milostivi cu noi și ne vor permite noi existențe pentru a nu involua.

B. Dezvoltarea și deschiderea chakrelor.

Tema chakrelor este ceva ce îi preocupă de asemenea pe colegii și colegele noastre. Chakrele sunt discuri magnetice pe care le posedăm în corpul astral. Aceste discuri sunt atrofiate din cauza neîncetatelor FORNICAȚII pe care timp de secole și milenii le-am tot practicat în diverse existențe. Toate acestea au umplut chakrele de oxid mercurial care nu permite, atunci, acestor discuri să perceapă diversele fenomene care se prezintă în lumea noastră tridimensională sau în dimensiunile superioare. Deși este cert că Dl. Charles Leadbeater a vorbit în cartea sa CHAKRELE despre structura fiecărei chakre, nu a predat, totuși, maniera de a le pune în activitate. Mai mult, cu toate că V.M. Samael a predat cheile vocalizării anumitor mantre, respectivele vocalizări ajung să stimuleze doar în parte respectivele discuri magnetice, dar nu le deschid în totalitate. Din acest motiv, Avatarul nostru, V.M. Samael Aun Weor, insistă să ne spună că doar prin intermediul morții mistice acele chakre se pun în funcțiune, iar când munca noastră de moarte psihologică a fost profundă, atunci Stella Maris devorează anatomia noastră ocultă și rămânem preschimbați în șerpi sau naga. Ajunși aici, Inițiații au deschise toate aceste discuri magnetice și atunci este momentul când putem să percepem aura persoanelor, să le ascultăm la nivel intern, să vedem trecutul, să vedem viitorul etc., etc., etc. Toate acestea, după cum vedeți, implică multă RĂBDARE. Din acest motiv, Marele Kabir din Galileea a subliniat: „Cu răbdare vă veți poseda sufletele…”.

C. Trezirea Focului nostru Sacru.

Recurgând din nou la învățăturile sacre ale iubitului nostru Maestru Samael, găsim urgenta necesitate de a trezi Focul nostru Secret, legat de Mama noastră Divină Kundalini. Pentru aceasta –ne insistă Avatarul– avem nevoie să ne schimbăm modul de a gândi și de a simți față de sexul opus. Cât timp vom fi închiși în desfrâul nostru particular și fiind sclavi ai focului bestial, trezirea Focului nostru Secret va fi mai mult decât imposibilă. Cine nu este capabil să simtă adevărată iubire în timpul coitului metafizic poate să-și petreacă întreaga viață transmutându-și energiile sexuale dar fără să trezească Focul Sacru. Acea trezire va permite ascensiunea corespunzătoarelor noastre limbi de foc binecuvântat și, în consecință, fiecare vehicul intern va fi botezat de grația Stellei Maris.

D. Perfecționarea muncii psihologice și alchimice.

Mulți/te colegi/e care au reușit să-și trezească Focurile Secrete și inclusiv care au început să treacă prin calvarul Inițierii, au uitat să-și perfecționeze munca și, în consecință, au rămas fascinați de anumite inițieri pe care le-au dobândit de-a lungul vieților lor. Aceasta a ocazionat apariția de diverși HANASMUSSEN, fie trădându-l pe binecuvântatul nostru Guru fie autoproclamându-se Profeți, Avatari și un șir nesfârșit de stupizenii care i-au făcut să se rătăcească pe Cărarea Ermetică și au terminat în cele din urmă transformați în avorturi ale Divinei Mame, cu ulterioara involuție pe care au câștigat-o singuri din cauza lăcomiei de puteri și statute spirituale. De aceea vă avertizez: nu este suficient să ne facem Maeștri ai Maha-Manvantarei, nu. Ceea ce e cu adevărat important este să luptăm pentru a perfecționa munca noastră interioară atingând niveluri de moarte psihologică profundă, chiar dacă aceasta ne-ar produce teribile și înspăimântătoare dureri morale… Aceasta este cruda realitate.

E. Înțelegerea faptului că Gnoza este pentru câțiva.

Timp de milenii, anticele Școli de Mistere știau perfect că Drumul Inițiatic nu era pentru toată lumea. Din acest motiv, în respectivele școli nu se preda sacrul Arcan A.Z.F. tuturor, deși aparțineau acestora. Se pretindea atunci să fi atins treizeci la sută de CONȘTIINȚĂ pentru a avea dreptul de a primi cheia secretă. Cu aceasta se evita, tocmai, ca acea persoană să ajungă să se transforme într-un HANASMUSSEN și să-și facă rău sieși sau altora. Din nefericire, din cauza faptului că ne aflăm la finalul celei de-a Cincea Rase, numită Ariană, V.M. Samael a vrut să încerce să creeze o recoltă de bărbați și femei solari și de aceea a predat public cheia magna, încercând cu aceasta să salveze măcar pălăria celui înecat… Nu trebuie niciodată să forțăm pe nimeni, nici apelând la frici nici la șantaje spirituale, să parcurgă cărarea pietroasă. Acest lucru trebuie să fie determinat de însăși Monada pe care o poartă persoanele în profunzimile lor animice, nu de către noi. Evident că avem obligația morală de a anunța alte suflete despre existența învățăturilor noastre pentru a îndeplini practicarea celui de-al Treilea Factor al Revoluției Conștiinței…, aceasta trebuie să rămână foarte clar.

F. Defetismul interior.

Toți cei care încercăm să ne răzvrătim împotriva forțelor entropiei care ne invadează în fiecare moment, trebuie să luptăm pentru a contracara respectivele forțe cu ajutorul practicilor noastre ezoterice care să ne permită să primim ajutor moral. Drumul pe care l-am ales este aspru, pietros, spinos și teribil de crud; însă, este vorba de salvarea sufletului nostru. De aceea ne spunea V.M. Samael: „Există două moduri de a trăi Apocalipsa: fie o trăim la nivel intern, înăuntrul nostru, în mod voluntar, fie ne lăsăm târâți de entropie, care ne va conduce în final să fim victime ale apocalipsei mondiale și ale celei de-a Doua Morți despre care vorbesc Sfintele Scripturi…”. Aici sunt Exercițiile Zodiacale, Runele, vocalizările, Runa Not, Asana Sacră, invocările Inteligențelor Sacre etc., etc., etc. Trebuie să apelăm la toate acestea pentru a ne umple de forțe în mijlocul atâtor tenebre interioare și exterioare.

G. Necesitatea meditației.

Avem nevoie de pace interioară pentru a îndura avalanșa de impresii negative pe care prezenta Kali-Yuga ni le provoacă în mod constant. Dacă nu încercăm să ne calmăm psihicul prin intermediul meditației, este evident că un psihic care este chinuit nu se poate dedica studiului minuțios al dezechilibrelor noastre și, prin urmare, niciodată nu ne va permite să ajungem la ÎNȚELEGERI care să fie pentru noi semnificative atunci când vrem să distrugem EUL. De aceea s-a spus: meditația este pâinea zilnică a înțelepților. Autoexplorarea și autoanaliza sunt imposibil de captat fără ajutorul meditației.

H. Faptul de a ști să suferim și resemnarea.

Atunci când vrem să suportăm duritatea drumului este important să învățăm să fim resemnați. Resemnarea este indispensabilă pentru a accepta voința Tatălui și a Marii Legi. Cei care protestează mereu pentru spinii drumului, aceia nu vor putea avansa pe el, căci nu trebuie să uităm că avem biblioteci întregi de karme acumulate timp de multe existențe și acestea nu se vor șterge de pe o zi pe alta. Sunt perioade în care resemnarea este unica armă pentru a ne apăra de defetism. Cine nu știe să sufere cu ajutorul resemnării nu va putea ajunge foarte departe pe drumul său. Aceste perioade în care ne simțim abandonați de forțele divine fac parte din Cărarea Inițiatică, căci cu aceasta ni se pune la încercare cumpătarea. Un Maestru fără cumpătare este un castel din hârtie.

Vă adaug, în cele din urmă, câteva fraze la care, în mod oportun, trebuie să reflectăm:

„Transformați-vă prin reînnoirea minții voastre.”
Sfântul Pavel

„Talentul este precum sănătatea, de care atunci când ne bucurăm o cunoaștem cel mai puțin.”
Helvetius

„Talentul este un dar pe care Dumnezeu ni-l face în secret și pe care noi îl dezvăluim fără să știm.”
Montesquieu

„Talentul se formează în liniște, caracterul în tumultul lumii.”
Goethe

„Talentul principal este acela care-i ghidează pe ceilalți.”
Pascal

DEI GRATIA.
─„Prin grația lui Dumnezeu.”─
KWEN KHAN KHU

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*