The prototype of a kalkian personality

Home The prototype of a kalkian personality
, , Anthropology, Messages from the V.M. Kwen Khan Khu, Topical Issues, 0
Portrait of a Dominican, Presumed to be Girolamo Savonarola

Esteemed readers:

The prototype of a kalkian personality

I give you some clarifications which I have considered relevant regarding some declarations made by a pseudo-writer who, in addition, is blowing his own horn while bragging about being an atheist. In this article this individual starts by saying:

Religion is basically a bad thing that needs to be reduced to a minimum.

Eduardo Mendoza publishes The Beards of the Prophet, where he shows his fascination with the narratives of Sacred History

Eduardo Mendoza ─Barcelona, 1943─ has left London and lives again in Barcelona, at least until the virus subsides. Last week, a new edition of his essay The Beards of  the Prophet ─Seix Barral─ was released for sale,  a book published three years ago in the Mexican Fund of Economic Culture  ─FCE,─ and in which the author reviews the themes and issues of what was his favorite subject at school, Sacred History, “which conveyed all of that to us as truths but for me it was a very powerful literary education”. Thus, the protagonists of Mendoza’s new book are Adam and Eve, Noah, Jehovah, Abraham, Isaac, Solomon… He speaks about all of them in a telephone conversation with this newspaper, in a pause from writing the third and final installment of his trilogy The Three Laws of Movement.

Where does this character get the idea –which he finds very laudable– of considering religions as something BAD that needs to be reduced to a minimum? Who is speaking through his mouth? Is it perhaps the profound inner BEING of this man? Obviously not. The one who speaks through him is his own inner Beast, his individual Antichrist, even if the whole world wants to deny it.

Through Gnosticism we can come to know who is manifesting in us when we think, feel or do something; this is the virtue of Gnosis. As the Founding President of contemporary Gnosis, the V.M. Samael Aun Weor, rightly said: “All religions are pearls strung on the golden thread of divinity”. However, a kalkian personality like that of this gentleman will find that absurd because, simply, he is divorced from the Intimate, he has become an empty house. To all of you, illustrious readers, I let you know that we will provide our analysis of each response of this ignorant person by clearly differentiating his words from our comments.

Your work doesn’t have many biblical echoes, does it?

In all of my novels there are moments when this component comes in, for example the saints, the patron saints of the cities, the virgin of Montserrat, the Macarena…, although they are not strictly religious elements. It is a part of human nature to believe in these mythologies… It seems a lie that people like Plato or Socrates believed those things about Zeus, Venus, those absurd characters who become swans or bulls to flirt with a peasant girl. Although they were great philosophers, they held these facts as absolutely certain, just as eminent thinkers today believe in Buddha or the Sacred History. In my case, it was the only absolutely fantastic subject we had: between mathematics and Latin, suddenly Samson and Delilah appeared! Cain and Abel! They were our superheroes.

Again, in this first response that the individual gives to the interrogating journalist, he lashes out against nothing less and nothing more than the very fathers of eternal philosophy, such as Plato and Socrates, and label these Self-Realized Masters as naive. This pseudo-writer would sure like to enjoy the capacity of awareness of all those Masters of antiquity such as Pythagoras, Plato, Socrates, Heraclitus, Solon, Anaxagoras, Tales of Miletus, etc., etc., etc. These beings obviously communicated with what we today call pagan deities, for humanity had not yet fallen into the gross materialism of our day and the sexual degeneration that has ruined the organic machine of the masses of the whole world. To this individual, dear reader, it is IMPOSSIBLE TO CAPTURE IN HIS MIND the law of metaphysical metamorphosis, which allowed those deities of the Copper Age to change their structure and appear before mortals as swans, bulls, eagles, etc., etc. In those times, the occult anatomy of humanity had not totally atrophied and, despite the fact that the “I” had already begun to carry out its conquest of the Soul of men, people could still perceive phenomena related to the fourth vertical. To top it all off, the author of this barbarity has the fixed idea that these deities only transformed themselves so as to go and abuse peasant girls… Poor man!… He understands nothing regarding sacred metamorphoses.

Seriously, were you bored in literature class?

They didn’t make us read shooting novels, as is the case now. They made us learn rhetorical figures, metric, the pure mechanics of classical literature. We read fragments of Lope de Vega, Calderón, Santa Teresa de Jesús… It’s okay because novels are for free time and teaching must do that…, but it was very boring, I would get average grades in literature. Instead, ah, Sacred History! It was like the craziest TV series.

Now, responding to the interviewer’s question, this dreamer considers religious or sacred narratives as something typical of today’s crazy stories on television; that is, unfortunately, what humankind of these times is like. But here, it is fitting to add Victor Hugo’s portentous saying:  “He who laughs at what he does not know is on his way to becoming an idiot”…..

You relate how it could have happened that Christianity were to not represent the human figure either…

All the museums of classical art in the world would have been wiped out entirely. It could have happened, as in Islamism, and then we wouldn’t have Leonardo da Vinci. That was a narrow escape…

In this earlier response, the megalomaniac came to receive a ray of light from common sense.

You address prohibitions such as eating pork or squid.

Believing Jews cannot eat pork or seafood that do not have scales, which affects all shellfish, squid, octopuses… and why does God forbid eating squid? It’s a very serious issue: what does this reflect about human nature? Why do we impose limitations and punishments upon ourselves? They say it has a sanitary origin, to avoid eating contaminated food… No, no, it’s simply to distinguish ourselves from other civilizations and say: ‘We are the ones who don’t eat this.’ Then we justify it because a divinity appeared on a mountain, forbidding us to eat barnacles and oysters.

This megalomaniac, in his delusions of greatness, knows nothing about why limitations exist in some religions. However, it is also good to know that many sacred texts were later on adulterated by followers of such-and-such beliefs, all of which led humanity to suffer from the psychological disease of EXACERBATED FANATICISM. Ignoring our previous premise, the pseudo-writer then states that followers of certain religions impose punishments upon themselves and that deep down all they want is to differentiate themselves from others… Certainly, many of the religious fanaticisms we see today, especially in Judaism and in Islam, denote, deep down, a very profound inclination within the faithful fanatics of wanting to feel SUPERIOR TO OTHERS.

Cain and Abel makes you think of Spain…

We are a Cainite country. Look: there were only two people in the world and the first thing they do is that one kills the other. They could have been Spaniards.

Noah’s ark is very topical at a time of mass extinction of species…

I always saw it as a story that is much more festive than apocalyptic, it was like a super-zoo tucked into a huge boat. Today we have turned education around and all ethical teachings are practical in nature, but before they were transmitted in a literary and mythical way. Today they tell you how to behave, how to cross the street…, but people need myths and will look for them in Tolkien, ‘Game of Thrones’, dystopias… That is the spiritual food that used to be the Sacred History or the Gods of Olympus.

Again, in the previous paragraph, this kalkian character, without knowing the true kabalistic-metaphorical meaning of Noah’s Ark, compares it to a zoo and considers all these Old Testament narratives as things that people need to have in their minds, because of a supposed mediocrity of the human mind, all of which leads it to support itself upon myths or unreal stories, etc., etc., etc.

Do you follow those products you cite, these contemporary series or sagas?

Yes, but with disappointment. They look like rehashes to me. They all take handfuls of ancient mythologies and make a kind of junk food with these elements: a little bit of the Norse mythology of the Nibelungs, the dwarves and giants, a little bit of the Bible, a little bit of Greek mythology, something from India… As TV entertainment, some are effective but I am left feeling that I am being taken for a ride.

You dedicate a chapter to Sodom and Gomorrah…

It’s another one of the shocking things about the Bible. Suddenly, in that episode, it is decided to condemn homosexuality with great force, of which nothing had been said up until then. Suddenly, boom, and the subject doesn’t reappear. Other cultures of the time see it as something natural, something that happens, neither good nor bad, simply something that exists. But in the Bible, the rays of heaven completely destroy a city in which, curiously, they were all homosexuals except for one family, which they let go. Have you ever seen a city like this?

This mentaloid adventurer knows nothing, unfortunately, about the degeneration in which people and races fall. At the center of all degeneration ─we already know this through Gnosis─ is found, precisely, FORNICATION. This pernicious habit strips the human entity of all mystical-spiritual energy, fattening more and more “I’s” on the person’s spiritual continent, until he is completely divorced from the BEING.

When this happens, there is nothing strange about the solar dynasties deciding to wipe out certain human groups, as was the case of Sodom and Gomorrah, cities that already, manifestly, became infernal.

The family that was not affected by such divine punishment is a symbol, patient reader, it is the family that remained faithful to their divine commitments. The same will happen with the entire current human race, it has already failed absolutely at all levels and the extermination of it has already begun through different kinds of cataclysms, to which will be added the Third World War, pests, different kinds of viruses, unknown diseases, etc., etc., etc.

You address the power of what is oneiric, and the importance of dreams in the Bible…

Freud is a Jew with a deep biblical education and all his studies of the subconscious have a very strong basis in the Old Testament. We have inherited that conception: the occult forces, the Bible is full of witches, vampires, dreams intervene, it is a very strange book, full of symbols, which all of them later on are taken advantage of by psychoanalysis: the whale, the father and the son, the brothers…

Dear readers, although Freud was certainly a Jew, as were Karl Marx, Hegel and others, it does not mean that he was really profound in his assertions. Precisely, psychoanalysis has ceased to be useful since many years, this is how various psychiatric societies have considered it. Freud was a fanatic who tied everything regarding dreams to sexuality, which doesn’t make sense.

More profound and a true scrutinizer of the human psyche was Carl Gustav Jung, who actually found the bond that links the subconscious levels of the human psyche with the most diverse religious or metaphysical traditions. Jung managed to catch a glimpse of the importance of dreams in man’s life, always stating that through the latter something profound within the human being seeks to manifest itself by sending oneiric messages. That “something” is nothing less and nothing more than the BEING himself.

But in your work, dreams are not important.

They’re not. I have little respect for dreams. I think they are an unnecessary nuisance. They are unpleasant, for one that is nice, there are two hundred that leave you with unease. Good thing that they were just a dream. They are usually overwhelming: I, in them, arrive late someplace, I show up somewhere dressed in a bad way or, if I have a bad digestion, I can’t walk, they chase me and I can’t run. What are dreams for? They’re nonsense.

In this other response that we perceive in the previous paragraph, the individual, divorced from his true spiritual nature, ─namely: the BEING─, again laughs at what he does not know and lashes out at “dreams” alluding to them being, most of them, unpleasant… But what this gentleman doesn’t take into account is that if his dreams are unpleasant, it’s because they’re provoked by his countless psychological aggregates that play a dirty trick on him all the time.

This book, which actually would be blasphemous in other times, is written out of tenderness, isn’t it?

It’s a tender book, yes. In The Amazing Journey of Pomponio Flato this tenderness for sacred stories was already gathered, then it was about the child Jesus, St Joseph, the Virgin… Well, I think religion is basically a bad thing, one has to try to reduce it to a minimum because it always ends with killing, extermination and violence. Now, we complain about Islamists beheading teachers for any nonsense, but how many heretics have we burned in the public square? Religion, the further away it is, the better. Instead, mythology moves me to tenderness because it is the flight of imagination.

Here, the interviewee already exposes himself as AN IRREMEDIABLE ATHEIST, therefore, he strongly states that religions are something that need to be reduced to a minimum. Religions are not to blame for the disasters that certain groups of fanatical clerics have done with them, such as those who continue to behead people in the name of Islam, or the crimes once committed  by the Catholic Church in medieval times, calling everything they believed to be satanic to the bonfires in order to be burnt, by virtue of their fanaticisms and megalomania.

But, together with this irrationality, religions also contain the principles of peace and harmony…

These values are very recent, until a century and a half ago the cross and the sword were always united, Christianity was a religion of conquest. Now the official religion has remained as evangelical, of peace, harmony, charity, solidarity and love, but the original religion from which it comes is of tremendous brutality; the one who does anything is stoned, and the poor women -likened to the oxen and other properties of the man-, don’t even get me started…

Again, this mentally unbalanced individual once again asserts that religion was always rooted in brutality, hatred, sectarianism, contempt for women or animals, etc. 
This pseudo-writer still does not understand that the misuse of religions has been the fault of its pastors who themselves, not having embodied the religious principles they preached, were victims of their self-deceit.

Tell us.

In biblical codes, if a husband is jealous, he takes his wife and locks her up, and then an investigation opens in court. If the jealousy was unwarranted, they “forgive” her and let her out. Only jealousy is enough to punish her, not having caught her stepping out of line. And, if there’s been something, of course, she is stoned.

In these other statements the interviewee again repeats more of the same…

You say you support the ten commandments. Even the sixth one?

Yes, yes, you have to do things right, man, moderately, not I get you here and here I kill you, look what’s going on with Weinstein and all of his many followers. All commandments have a justification: not to lie, not to kill, not to steal… they are things that are good, you can explain it any way you want.

In this response he gives to the media, the atheist is forced to accept the Ten Commandments because of the overwhelming logic that the latter present.

You allow yourself to offer literary criticism and praise details of the Narrator of the Bible, such as Moses stuttering.

Of course! I like Biblical films very much, they are enormously entertaining, but also a disaster because they face a serious problem: cinema is by definition realistic and cannot reflect mythology, or what is purely abstraction, unlike literature. Moses of ‘The Ten Commandments’ is a kind of cowboy who saves his people from the Indians. He was actually a stuttering nut who spoke through his brother. One thinks: why such unnecessary details? It is what gives consistency to the Bible, what makes you think that it must have been true, that Moses must have existed, because if you invent a hero, why do you make him stutter?

The worldliness of the so-called “modern man” is incapable of understanding the life of the Great Initiates and for this reason he criticizes every little detail that seems strange in their lives. Certainly, Moses had stuttering problems during his life, but that did not prevent him from Self-Realizing completely, let alone did it prevent him from performing his miracles.

You occupy yourself much more with the Old than the New Testament…

The Old Testament is a mythology, with some poetic and legislative fragments. The New Testament is more of rules of conduct, it would be like self-help, what needs to be done in order to be good, but it has very little action: the Christmas season, the Passion, in the midst of it a handful of miracles, the resurrection of Lazarus and little else. There are no battles, no kings, no dynasties, no betrayals, all those things of the Old Testament. They are two totally different works that should not go together but they do, due to religious reasons, not literary reasons.

As a good intellectualoid, the interviewee responds in the previous paragraph by comparing the Old Testament to the New Testament, simply ascribing the latter the quality of a “code of good conduct”. He criticizes, the so-called writer, that both testaments are together in what we call The Bible, but it was inevitable for it to be so, because theologians of past centuries considered them as part of the Western religious tradition.

What about the Wise Men?

They hardly appear, but because of our need to turn things into magical, we made them what they are, in an operation that is not only commercial but also exalting childhood and imagination. We have assembled an entire world around two paragraphs of the Gospel.

Those of us who study Gnosis know that thenarratives about the Wise Men were the product of medieval alchemists, and in them, metaphorically, they showed the need to use the Mercury of the wise to manage to find the inner Christ child, who has to be born in the heart of the human being.

I now leave you a few sentences for reflection.

“The rage of intolerance is the craziest and most dangerous of vices, because it deceives us with the appearance of virtue.”
Souchey

“You need to be very strong or very crazy to dare to be intolerant.”
Chamfort

“Intolerance can be roughly defined as the outrage of men who have no opinions.”
G. K. Chesterton 

“The very least of what we ignore is far greater than everything we know.”
Plato

“The disease of the ignorant is to ignore his own ignorance.”
A. B. Alcott

MAY ALL OF YOU RECEIVE THE BLESSED EMANATIONS OF THE OMNI-MERCIFUL FOR ALL ETERNITY.
KWEN KHAN KHU

Related Articles
0 Comments

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

, , Actualité, Anthropologie, Messages du V.M. Kwen Khan Khu, 0
Portrait of a Dominican, Presumed to be Girolamo Savonarola

Chers lecteurs :

Le prototype de la personnalité kalkienne

Je vous fais parvenir quelques éclaircissements que je considère pertinents concernant des déclarations d’un pseudo-auteur qui, en outre, se lance des fleurs à lui-même en se vantant d’être athée. Dans cet article, cet individu commence par dire :

La religion est fondamentalement quelque chose de mauvais qu’il faut réduire au minimum.

Eduardo Mendoza publie Les barbes du prophète, où il montre sa fascination pour les récits de l’Histoire Sainte

Eduardo Mendoza ─ Barcelone, 1943 ─ a quitté Londres et revient vivre à Barcelone, au moins jusqu’à ce que le virus s’affaiblisse. La semaine passée, une nouvelle édition de son essai Les barbes du prophète ─ Seix Barral ─ a été mise en vente, livre publié il y a trois ans par l’éditorial mexicain Fonds de Culture Économique ─ FCE ─ et dans lequel l’auteur passe en revue les thèmes et les sujets de ce qui fut sa matière préférée au collège, l’Histoire Sainte, « qui nous transmettait tout cela comme des vérités mais ce fut pour moi une formation littéraire très puissante ». Ainsi, les protagonistes du nouveau livre de Mendoza sont Adam et Ève, Noé, Jéhovah, Abraham, Isaac, Salomon… Il parle de tous ceux-ci dans une conversation téléphonique avec ce journal, lors d’une pause de l’écriture du troisième et dernier fascicule de sa trilogie Les lois du mouvement.

D’où ce personnage sort-il l’idée ─ qui lui semble très louable ─ de considérer les religions comme quelque chose de MAUVAIS qu’il est nécessaire de réduire au minimum ? Qui parle à travers sa bouche ? Serait-ce par hasard l’ÊTRE intérieur profond de ce Monsieur ? Évidemment que non. Celui qui parle à travers lui c’est sa propre Bête intérieure, son Antéchrist particulier, bien que le monde entier veuille le nier.

Grâce au Gnosticisme, nous pouvons arriver à savoir qui se manifeste en nous quand nous pensons, sentons ou faisons quelque chose, c’est la vertu de la Gnose. Comme le disait si bien le Président Fondateur de la Gnose contemporaine, le V.M. Samael Aun Weor, « Toutes les religions sont des perles enfilées sur le fil d’or de la divinité ». Cependant, cela s’avèrera absurde pour une personnalité kalkienne comme celle de ce monsieur, simplement parce qu’il est divorcé de l’Intime, il s’est transformé en une maison vide. Je vous fais savoir à tous, illustres lecteurs, que nous apporterons notre analyse sous chaque réponse de cet ignorant.

─ Votre œuvre n’a pas beaucoup d’échos bibliques, n’est-ce pas ?

─ Dans tous mes romans, il y a des moments où entre ce composant, par exemple les saints, les patrons des villes, la vierge de Montserrat, la Macarena…, bien que ce ne soient pas des éléments strictement religieux. Croire à ces mythologie fait partie de la nature humaine… Il semble incroyable que des personnes comme Platon, Socrate aient cru à cette histoire de Zeus, de Vénus, à ces personnages absurdes qui se transforment en cygnes ou en taureaux pour flirter avec une paysanne. Même si c’étaient de grands philosophes, ils considéraient ces faits tout à fait vrais, de la même manière que d’éminents penseurs d’aujourd’hui croient en Bouddha ou en l’Histoire Sainte. Dans mon cas, c’était la seule matière absolument fantastique que nous avions : entre les mathématiques et le latin soudain apparaissaient Samson et Dalila ! Caïn et Abel ! C’étaient nos Super-héros.

À nouveau, dans cette première réponse que l’individu donne au journaliste qui l’interroge, il s’en prend rien de moins qu’aux pères de la philosophie éternelle, tels que Platon et Socrate, et il taxe d’ingénus ces Maîtres Autoréalisés. Ce pseudo-écrivain aimerait bien jouir de la capacité conscientive qu’ont eue tous ces Maîtres de l’antiquité comme Pythagore, Platon, Socrate, Héraclite, Solon Anaxagore, Thalès de Milet, etc., etc., etc. Ces êtres communiquaient évidemment avec ce qu’on appelle aujourd’hui les divinités païennes, car l’humanité n’était pas encore tombée dans le matérialisme grossier d’aujourd’hui et dans la dégénérescence sexuelle qui a détruit la machine organique des masses du monde entier. À cet individu, cher lecteur, il lui est IMPOSSIBLE DE CAPTER DANS SON MENTAL la loi de la métamorphose métaphysique qui permettait à ces divinités de l’Âge de Cuivre de changer leur structure et d’apparaître devant les mortels transformés en cygnes, en taureaux, en aigles, etc., etc. En ce temps-là, l’anatomie occulte de l’humanité n’était pas totalement atrophiée et, bien que le MOI avait déjà commencé à réaliser sa conquête de l’Âme des hommes, les gens pouvaient encore percevoir des phénomènes liés à la quatrième verticale. Pour le comble du comble, l’auteur de cette ineptie a dans la tête que ces divinités se transformaient seulement pour aller abuser des paysannes… Pauvre homme !… Il ne comprend rien des métamorphoses sacrées.

─ Sérieusement, vous ennuyiez-vous dans le cours de  littérature ?

─ On ne nous faisait pas lire des romans de gangsters, comme on le fait maintenant. On nous faisait apprendre des figures rhétoriques, métriques, la pure mécanique de la littérature classique. Nous lisions des fragments de Lope de Vega, de Calderón, de sainte Thérèse de Jésus… C’est bien parce que les romans sont destinés au temps libre et c’est ce que doit faire l’enseignement…, mais c’était très ennuyeux, j’avais des notes moyennes en littérature. Par contre, ah, l’Histoire Sainte ! C’était comme la série de télévision la plus farfelue.

Maintenant, répondant à la question de l’interviewer, ce rêveur considère les récits religieux ou sacrés comme une chose propre aux histoires farfelues de la télévision actuelle ; le genre humain d’aujourd’hui est malheureusement comme ça. Mais il convient ici d’intégrer la prodigieuse phrase de Victor Hugo : « Celui qui rit de ce qu’il ne connaît pas est en passe de devenir idiot »…..

─ Vous dites comment il aurait pu arriver que le Christianisme ne représente pas non plus la figure humaine…

─ On aurait effacé d’un coup tous les musées d’art classique du monde. Cela aurait pu arriver, comme dans l’islamisme, et nous n’aurions pas Léonard de Vinci. Nous l’avons échappé belle…

Dans cette réponse précédente, le mégalomane est arrivé à recevoir un rayon de lumière venant du bon sens.

─ Vous abordez des interdictions comme celle de manger du porc ou des calamars.

─ Les juifs croyants ne peuvent manger ni porc ni animaux marins qui n’ont pas d’écailles, ce qui touche tous les fruits de mer, les calamars, les poulpes… Et pourquoi Dieu interdit-il de manger des calamars ? C’est un sujet très sérieux : que reflète cet aspect de la nature humaine ? Pourquoi nous impose-t-on des restrictions et des châtiments ? Ils disent que cela a une origine sanitaire, pour éviter de manger de la nourriture contaminée… Non, non, c’est simplement pour se distinguer des autres civilisations et dire : ‘Nous sommes ceux qui ne mangent pas cela’. Puis nous le justifions parce que, dans une montagne, une divinité est apparue nous interdisant les bernaches et les huîtres.

Ce mégalomane, dans ses délires de grandeur, ne sait rien sur la raison des restrictions qui existent dans certaines religions. Mais, en plus, il est bon de savoir que beaucoup de textes sacrés ont ensuite été dénaturés par les partisans de telles ou telles croyances, ce qui a poussé l’humanité à souffrir de la maladie psychologique du FANATISME EXACERBÉ. Ignorant notre prémisse antérieure, le pseudo-écrivain affirme alors que les partisans de certaines religions s’imposent des châtiments et, au fond, la seule chose qu’ils veulent c’est se différencier des autres… Certes, nombre des fanatismes religieux que nous voyons aujourd’hui, surtout dans le Judaïsme et dans l’Islam, dénotent, au fond, une inclination très profonde chez les fidèles fanatiques de vouloir se sentir SUPÉRIEURS AUX AUTRES.

─ Caïn et Abel vous font penser à l’Espagne…

─ Nous sommes un pays caïnite. Regardez : il n’y avait que deux personnes dans le monde et la première chose qu’ils font, c’est de se tuer l’un l’autre. Ils auraient pu être espagnols.

─ L’arche de Noé est très d’actualité dans un moment d’extinction massive des espèces…

─ Je l’ai toujours vue comme une histoire beaucoup plus festive qu’apocalyptique, c’était comme un super-zoo mis dans une barque énorme. Aujourd’hui nous avons tourné le dos à l’éducation et tous les enseignements éthiques sont de type pratique, mais avant on les transmettait d’une manière littéraire et mythique. Aujourd’hui on te dit comment te comporter, comment traverser la rue…, mais les gens ont besoin de mythes et ils vont les chercher chez Tolkien, ‘Game of thrones’, les dystopies… C’est l’aliment spirituel qu’étaient avant l’Histoire Sainte et les Dieux de l’Olympe.

À nouveau, dans le paragraphe précédent, ce personnage kalkien, sans connaître le vrai sens cabalistique-métaphorique de l’Arche de Noé, la compare à un zoologique et considère tous ces récits de l’Ancien Testament comme des choses que les gens ont besoin d’avoir dans leur mental, à cause d’une soi-disant médiocrité du mental humain, ce qui le pousse à s’accrocher à des mythes ou à des histoires irréelles, etc., etc., etc.

─ Suivez-vous ces produits que vous citez, ces séries ou sagas contemporaines ?

─ Oui, mais avec déception. Elles me semblent réchauffées. Elles puisent toutes dans les mythologies anciennes et elles font une sorte de malbouffe avec ces éléments : un petit peu de mythologie nordique des nibelungen, des nains et des géants, un petit peu de la Bible, un petit peu de la mythologie grecque, un peu de l’indienne… Comme divertissement à la télévision, certaines sont efficaces mais elles me laissent la sensation qu’elles se payent ma tête.

─ Vous dédiez un chapitre à Sodome et Gomorrhe…

─ C’est une autre des choses choquantes de la Bible. D’un coup, dans cet épisode, on décide de condamner à feu et à sang l’homosexualité, dont on n’avait rien dit jusqu’alors. Soudain, boum, et le sujet ne revient plus. D’autres cultures de l’époque la voient comme quelque chose de naturel, quelque chose qui arrive, ni bon, ni mauvais, simplement ce qu’il y a. Mais dans la Bible, les éclairs du ciel détruisent complètement une ville dans laquelle, curieusement, tous étaient homosexuels sauf une famille qu’on laisse partir. Avez-vous déjà vu une ville comme ça ?

Cet aventurier mentaloïde ne sait rien, malheureusement, de la dégénérescence dans laquelle tombent les peuples et les races. Au centre de toute dégénérescence ─ nous le savons déjà grâce à la Gnose ─ se trouve, justement, la FORNICATION. Cette habitude pernicieuse dépouille l’être humain de toute énergie mystico-spirituelle, en engraissant de plus en plus les Mois dans le continent animique de la personne, jusqu’à ce qu’elle reste complètement divorcée de l’ÊTRE.

Quand cela arrive, il n’y a rien d’étrange à ce que les dynasties solaires décident d’en finir avec certains groupes humains, comme ce fut le cas de Sodome et Gomorrhe, villes qui devinrent manifestement infernales.

La famille qui ne fut pas touchée par ce châtiment divin est un symbole, patient lecteur, c’est la famille qui reste fidèle à ses engagements divins. Il arrivera la même chose avec toute la race humaine actuelle, elle est un échec absolu à tous les niveaux et son extermination a déjà commencé au moyen de cataclysmes de diverses sortes, à quoi s’ajoutera la Troisième Guerre Mondiale, des épidémies, des virus de diverses sortes, des maladies inconnues, etc., etc., etc.

─ Vous abordez le pouvoir de l’onirisme et l’importance des rêves dans la Bible…

─ Freud est un juif de formation biblique profonde et toutes ses études du subconscient ont une base très forte dans l’Ancien testament. Nous avons hérité de cette conception : cette histoire des forces occultes, la Bible est remplie de sorcières, de vampires, les rêves interviennent, c’est un livre extrêmement étrange, rempli de symboles, dont la psychanalyse profite ensuite de tous : la baleine, le père et le fils, les frères…

Chers lecteurs, bien que Freud fut certes un juif, comme le furent également Karl Marx, Hegel et d’autres, cela ne signifie pas qu’il fut réellement profond dans ses exposés. Justement, cela fait déjà des années que la psychanalyse a cessé d’être utile, c’est ainsi que l’ont considéré les diverses sociétés de psychiatrie. Freud fut un fanatique qui liait à la sexualité tout ce qui concerne les rêves, ce qui n’a aucun sens.

Carl Gustav Jung fut un plus profond et vrai scrutateur de la psyché humaine, qui trouva réellement le lien qui unit les niveaux subconscients du psychisme humain aux traditions religieuses ou métaphysiques les plus diverses. Jung est arrivé à entrevoir l’importance des rêves dans la vie de l’homme, en affirmant toujours que grâce à ces derniers, quelque chose de profond à l’intérieur de l’être humain cherche à se manifester en envoyant des messages oniriques. Ce « quelque chose » n’est rien moins que l’ÊTRE lui-même. 

─ Mais, dans votre œuvre, les rêves ne sont pas importants.

─ Ils ne le sont pas. J’ai peu de respect pour les rêves. Ils me semblent une gêne inutile. Ils sont désagréables, pour un agréable qu’on fait il y en a deux-cent qui te laissent dans un mauvais état. Heureusement que ce n’était qu’un rêve. Ils sont généralement oppressants : moi, en eux, j’arrive tard dans un endroit, je me présente dans un endroit mal habillé ou, si j’ai une mauvaise digestion, je ne peux pas marcher, on me poursuit et je ne peux pas courir. À quoi les rêves servent-ils ? Ce sont des idioties.

Dans cette autre réponse, que nous observons dans le paragraphe précédent, l’individu, divorcé de sa vraie nature animique ─ c’est-à-dire : l’ÊTRE ─, se moque à nouveau de ce qu’il ne connaît pas et s’en prend « aux rêves », faisant allusion qu’ils sont, la majorité d’entre eux, désagréables… Mais ce dont ce Monsieur ne tient pas compte, c’est que si ses rêves sont désagréables c’est parce qu’ils sont provoqués par ses innombrables agrégats psychologiques qui lui jouent un mauvais tour à chaque instant.

─ Ce livre, en réalité, qui serait blasphématoire à d’autres époques, est écrit avec tendresse, n’est-ce pas ?

─ C’est un livre affectueux, oui. L’étonnant voyage de Pomponio Flato contenait déjà cette tendresse pour les histoires saintes, c’était alors l’enfant Jésus, saint Joseph, la Vierge… Bon, moi je crois que la religion est fondamentalement quelque chose de mauvais qu’il faut tâcher de réduire au minimum parce qu’elle finit toujours en massacres, en exterminations et en violence. Maintenant nous nous plaignons des islamistes qui décapitent des professeurs pour un rien, mais combien d’hérétiques avons-nous brûlé sur la place publique ? La religion, plus elle est tenue à l’écart, mieux c’est. Par contre, la mythologie m’inspire de la tendresse parce que c’est le vol de l’imagination.

Ici, l’interviewé se révèle maintenant être un athée irrémédiable, c’est pour cela qu’il affirme catégoriquement que les religions sont quelque chose qu’il faut réduire au minimum. Les religions ne sont pas coupables des désastres qu’ont faits certains groupes de religieux fanatiques, comme ceux qui continuent de décapiter des gens au nom de l’Islam, ou les crimes que l’église catholique a commis, en son temps, à l’époque médiévale, en faisant appel aux bûchers pour brûler tout ce qu’ils considéraient, selon eux, satanique, en vertu de leurs fanatismes et mégalomanies.

─ Mais, à côté de cette irrationalité, les religions contiennent aussi les principes de paix et d’harmonie…

─ Ces valeurs sont très récentes, jusqu’il y a un siècle et demi la croix et l’épée étaient toujours unies, le Christianisme était une religion de conquête. Maintenant la religion officielle est restée comme évangélique, de paix, de concorde, de charité, de solidarité et d’amour, mais la religion originelle de laquelle elle est issue est d’une brutalité terrible ; celui qui fait quelque chose est lapidé, et les pauvres femmes ─ assimilées aux bœufs et autres propriétés de l’homme ─ je ne vous en parle même pas…

À nouveau, ce déséquilibré mental réaffirme que la religion a toujours été enracinée dans la brutalité, la haine, le sectarisme, le mépris de la femme ou des animaux, etc. Le pseudo-écrivain ne comprend toujours pas que les coupables du mauvais usage des religions sont leurs pasteurs qui, n’ayant pas incarné eux-mêmes les principes religieux qu’ils prêchaient, furent victime de leur auto-tromperie.

─ Racontez.

─ Dans les codes bibliques, si un mari est jaloux, il attrape sa femme et il l’enferme, et alors une enquête est ouverte dans un tribunal. Si la jalousie était injustifiée, on lui « pardonne » et on la laisse sortir. La simple jalousie suffit à la punir, sans l’avoir surprise en train de faire des siennes. Et s’il y a eu quelque chose, évidemment, on la lapide.

Dans cette autre déclaration, l’interviewé répète toujours la même chose…

─ Vous dites appuyer les dix commandements. Y compris le sixième ?

─ Oui, oui, il faut faire les choses bien, pardi, modérément, non pas ici je t’attrape et ici je te tue ; regardez ce qui arrive avec Weinstein et tous ses nombreux partisans. Tous les commandements ont une raison : ne pas mentir, ne pas tuer, ne pas voler… ce sont des choses qui sont bien, en nuançant ensuite tout ce qu’on veut.

Dans cette réponse qu’il donne aux médias, l’athée se voit forcé d’accepter les Dix Commandements du fait de la logique écrasante que ces derniers exposent.

─ Vous vous permettez la critique littéraire et faites l’éloge de détails du Narrateur de la Bible, comme quoi Moïse était bègue.

─ Bien sûr! Les films bibliques me plaisent beaucoup, ils sont énormément divertissants, mais ils sont aussi un désastre parce qu’ils affrontent un problème sérieux : le cinéma est par définition réaliste et ne peut refléter la mythologie, ou ce qui est pure abstraction, contrairement à la littérature. Le Moïse des ’Dix commandements’ est une sorte de cow-boy qui sauve son peuple des indiens. En réalité c’était un cinglé bègue qui parlait par le biais de son frère. On se dit : pourquoi ces détails si inutiles ? C’est ce qui donne une consistance à la Bible, c’est ce qui te fait penser que ça a dû être vrai, que Moïse a dû exister, parce que si tu t’inventes un héros, pourquoi le fais-tu bègue ?

La mondanité du dénommé « homme moderne » est incapable de comprendre la vie des Grands Initiés et c’est la raison pour laquelle il critique tout petit détail qui semble étrange dans la vie de ces derniers. Certes, Moïse eut au cours de sa vie des problèmes de bégaiement, mais cela ne l’a pas empêché de s’autoréaliser à fond et cela l’a encore moins empêché de faire ses prodiges.

─ Vous vous occupez beaucoup plus de l’Ancien que du Nouveau Testament…

─ L’Ancien est une mythologie, avec quelques fragments poétiques et législatifs. Le Nouveau est plus un règlement de conduite, ce serait comme une auto-aide, ce qu’il faut faire pour être bon, mais il contient très peu d’action : le cycle de la Nativité, la Passion, quatre miracles au milieu, la résurrection de Lazare et peu d’autres choses. Il n’y a pas les batailles, les rois, les dynasties, les trahisons, toutes ces choses de l’Ancien Testament. Ce sont deux œuvres totalement différentes qui ne devraient pas aller de pair et qui sont unies pour des raisons de type religieux, non pas littéraires.

Comme un bon intellectueloïde, l’interviewé répond dans le paragraphe précédent en comparant l’Ancien Testament au Nouveau Testament, en donnant simplement à ce dernier la qualité d’un « code de bonne conduite »… Il critique, le soi-disant écrivain, le fait que les deux testaments soient ensemble dans ce que nous appelons La Bible, mais il était inévitable qu’il en soit ainsi, car les théologiens les ont considérés comme faisant partie de la tradition religieuse occidentale.

─ Et les Rois Mages ?

─ Ils apparaissent à peine, mais par la nécessité que nous avons de transformer les choses en magiques, nous en avons faits ce qu’ils sont, dans une opération non seulement commerciale mais d’exaltation de l’enfance et de l’imagination. Nous avons monté tout un monde autour de deux paragraphes de l’Évangile.

Nous qui étudions la Gnose savons que les récits sur les Rois Mages furent le produit des alchimistes médiévaux et on y montrait, métaphoriquement, la nécessité d’utiliser le Mercure des sages pour arriver à trouver l’enfant Christ intérieur, qui doit naître dans le cœur de l’être humain.

Je vous laisse maintenant quelques phrases pour la réflexion.

« La rage de l’intolérance est le plus fou et dangereux des vices, parce qu’il nous trompe avec l’apparence de la vertu ».
Souchey

« Il faut être très fort ou très fou pour oser être intolérant ».
Chamfort

« L’intolérance peut être définie approximativement comme l’indignation des hommes qui n’ont pas d’opinions ».
G. K. Chesterton

« La plus petite partie de ce que nous ignorons est beaucoup plus grande que tout ce que nous savons ».
Platon

« La maladie de l’ignorant est d’ignorer sa propre ignorance ».
A. B. Alcott

RECEVEZ TOUS LES EFFLUVES BÉNIS DE L’OMNIMISÉRICORDIEUX POUR TOUTE L’ÉTERNITÉ.
KWEN KHAN KHU

Related Articles
0 Comments

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

, , Actualitate, Antropologie, Mesaje ale V.M. Kwen Khan Khu, 0
Portrait of a Dominican, Presumed to be Girolamo Savonarola

Stimați cititori:

Prototipul personalității kalkiene

Vă trimit câteva clarificări pe care le-am considerat pertinente cu privire la afirmațiile unui pseudoscriitor care, în plus, își pune singur lauri, pretinzând că este ateu. În acest articol, acest subiect începe prin a spune:

Religia este în mod fundamental ceva rău care trebuie redus la minimum.

Eduardo Mendoza publică Las barbas del profeta (Bărbile profetului), unde își arată fascinația pentru narațiunile Istoriei Sacre.

Eduardo Mendoza ─Barcelona, ​​1943─ a părăsit Londra și se întoarce să locuiască la Barcelona, ​​cel puțin până când se mai atenuează virusul. Săptămâna trecută a fost pusă în vânzare o nouă ediție a eseului său Las barbas del profeta ─Seix Barral─ o carte publicată în urmă cu trei ani în Fondul de Cultură Economică mexican ─FCE─ și în care autorul trece în revistă temele și problemele despre ceea ce era materia sa preferată la școală, Istoria Sacră, „care ne-a transmis toate acestea ca adevăruri, dar pentru mine a fost o pregătire literară foarte puternică”. Astfel, protagoniștii noii cărți a lui Mendoza sunt Adam și Eva, Noe, Jehova, Avraam, Isaac, Solomon… El vorbește despre toți într-o conversație la telefon cu acest ziar, într-o pauză în scrierea celei de-a treia și ultima tranșă din trilogia sa Cele trei legi ale mișcării.

De unde îi vine acestui personaj ideea ─pe care o consideră foarte lăudabilă─ de a considera religiile ca fiind ceva RĂU care trebuie redus la minimum? Cine vorbește prin gura sa? Ar putea fi FIINȚA interioară profundă a acestui om? Evident că nu. Cine vorbește prin el este propria lui Bestie interioară, Anticristul său particular, chiar dacă întreaga lume vrea să o nege.

Prin intermediul Gnosticismului putem ajunge să cunoaștem cine se manifestă în noi când gândim, simțim sau facem ceva, aceasta este virtutea Gnozei. Cum bine ar spune-o Președintele Fondator al Gnozei contemporane, V.M. Samael Aun Weor: „Toate religiile sunt perle înșirate pe firul de aur al divinității”. Cu toate acestea, pentru o personalitate kalkiană precum a acestui domn, acest lucru va fi absurd pentru că, pur și simplu, el este divorțat de Intim, a devenit o casă goală. Vă spun tuturor, iluștri cititori, că mai jos vom furniza analiza noastră a fiecărui răspuns al acestui ignorant.

─Opera dumneavoastră nu are multe ecouri biblice, nu-i așa?

─În toate romanele mele există momente în care intră această componentă, de exemplu, sfinții, patronii orașelor, Fecioara din Montserrat, Macarena…, deși nu sunt elemente strict religioase. Face parte din natura umană să creadă aceste mitologii… Pare incredibil faptul că oameni ca Platon sau Socrate au crezut în Zeus, Venus, acele personaje absurde care se transformă în lebede sau tauri pentru a cocheta cu o țărancă. Deși erau mari filosofi, au considerat aceste fapte ca fiind absolut adevărate, în același mod în care gânditorii eminenți de astăzi cred în Buddha sau în Istoria Sacră. În cazul meu, a fost singurul subiect absolut fantastic pe care l-am avut: între matematică și latină, brusc au apărut Samson și Dalila, Cain și Abel! Au fost supereroii noștri.

Din nou, în acest prim răspuns pe care subiectul îl dă jurnalistului care îl interoghează, el îi atacă, nici mai mult, nici mai puțin, decât pe înșiși părinții filosofiei eterne, precum Platon și Socrate, și îi etichetează pe acești Maeștri Autorealizați ca fiind naivi. I-ar fi plăcut acestui pseudoscriitor să se bucure de capacitatea conștientivă pe care o aveau toți acei Maeștri ai antichității precum Pitagora, Platon, Socrate, Heraclit, Solon, Anaxagoras, Thales din Milet etc., etc., etc. Aceste ființe au comunicat în mod evident cu așa-numitele divinități păgâne de azi, întrucât umanitatea nu căzuse încă în materialismul grosier al zilelor noastre și în degenerarea sexuală care a ruinat mașina organică a maselor din întreaga lume. Acestui individ, dragă cititorule, îi este IMPOSIBIL SĂ CAPTEZE ÎN MINTEA SA legea metamorfozei metafizice care permitea acelor divinități din Epoca de Bronz să își schimbe structura și să apară în fața muritorilor transformați în lebede, tauri, vulturi etc., etc., etc. În acele vremuri, umanitatea nu avea atrofiată total anatomia sa ocultă și, în ciuda faptului că EUL începuse deja să realizeze cucerirea Sufletului oamenilor, oamenii puteau încă să perceapă fenomene legate de a patra verticală. Culmea culmilor, autorul acestei barbarități are în cap că aceste divinități se transformau doar pentru a merge să abuzeze de țărănci… Bietul om!… Nu înțelege nimic despre metamorfozele sacre.

─Chiar v-ați plictisit la cursul de literatură?

─Nu ne-au făcut să citim romane cu împușcături, așa cum se întâmplă acum. Ne-au făcut să învățăm figuri retorice, mecanica pură a literaturii clasice. Citeam fragmente din Lope de Vega, Calderón, Sfânta Tereza de Ávila… Este în regulă pentru că romanele sunt pentru timpul liber și predarea ar trebui să facă asta… Dar era foarte plictisitor, obțineam note obișnuite la literatură. În schimb, ah, Istoria Sacră! Era precum cel mai absurd serial de televiziune.

Acum, răspunzând la întrebarea intervievatorului, acest visător consideră narațiunile religioase sau sacre ca fiind ceva asmănător poveștilor absurde de la televiziunea zilelor noastre; așa este, din păcate, rasa umană din aceste timpuri. Dar aici se potrivește extraordinara frază a lui Victor Hugo: „Cel care râde de ceea ce nu cunoaște este pe cale să devină idiot…”

─Spuneți cum s-ar fi putut întâmpla dacă nici Creștinismul nu ar fi reprezentat figura umană…

─Toate muzeele de artă clasică din lume ar fi fost șterse dintr-o lovitură. S-ar fi putut întâmpla ca în Islamism, și nu l-am fi avut pe Leonardo da Vinci. Din ce am scăpat…

În acest răspuns anterior, megalomanul a ajuns să primească o rază de lumină provenită din bunul-simț.

─Abordați interdicții precum consumul de porc sau de calamar.

─Evreii credincioși nu pot să mănânce carne de porc sau animale marine care nu au solzi, ceea ce include toate crustaceele, calamarul, caracatița… Și de ce interzice Dumnezeu să se mănânce calamar? Este o chestiune foarte serioasă: ce reflectă acest lucru despre natura umană? De ce ne impunem limitări și pedepse? Se spune că are o origine sanitară, pentru a evita consumul de alimente contaminate… Nu, nu, este pur și simplu pentru a se deosebi de alte civilizații și să spună: „Noi nu mâncăm asta!” Apoi o justificăm pentru că pe un munte a apărut o divinitate care ne interzicea balanii și stridiile.

Acest megaloman, în delirul său de măreție, nu știe nimic despre motivele limitărilor care există în unele religii. Cu toate acestea, în plus, este bine de știut că multe texte sacre au fost ulterior adulterate de adepții unor astfel de credințe, toate acestea determinând omenirea să sufere de boala psihologică a FANATISMULUI EXACERBAT. Ignorând premisa noastră anterioară, pseudoscriitorul afirmă atunci că adepții anumitor religii își impun pedepse și practic tot ce vor este să se diferențieze de ceilalți… Cu siguranță, multe dintre fanatismele religioase pe care le vedem astăzi, în special în Iudaism și Islamism denotă, în fond, o înclinație foarte profundă în fanaticii fideli de a dori să se simtă SUPERIORI față de ceilalți.

─Cain și Abel te fac să te gândești la Spania…

─Suntem o țară cainită. Observați: existau doar doi oameni pe lume și primul lucru pe care îl fac este să se omoare reciproc. Ar fi putut fi spanioli.

─Arca lui Noe devine foarte actuală într-un moment de dispariție în masă a speciilor…

─Am văzut întotdeauna o poveste mai mult festivă decât apocaliptică, era ca o supergrădină zoologică într-o barcă imensă. Astăzi am întors spatele educației și toate învățăturile etice sunt practice, dar înainte erau transmise într-un mod literar și mitic. Astăzi ți se spune cum să te comporți, cum să traversezi strada…, dar oamenii au nevoie de mituri și le vor căuta în Tolkien, „Jocul Tronurilor”, distopii… Aceasta este hrana spirituală care înainte a fost Istoria Sacră sau Zeii Olimpului.

Din nou, în paragraful anterior, acest personaj kalkian, fără să cunoască adevăratul sens cabalistico-metaforic al Arcei lui Noe, o compară cu o grădină zoologică și consideră toate aceste narațiuni ale Vechiului Testament ca lucruri pe care oamenii trebuie să le păstreze în minte, din cauza unei presupuse mediocrități a minții umane, ceea ce îl conduce la încrederea în mituri sau povești ireale etc., etc., etc.

─Urmăriți produsele pe care le citați, aceste serii sau saga contemporane?

─Da, dar cu dezamăgire. Mi se par reîncălzite. Toate se bazează pe mitologii antice și fac un fel de talmeș-balmeș cu aceste elemente: un pic de mitologie nordică a nibelungilor, pitici și giganți, un pic de mitologie greacă, un pic din Biblie, ceva din India… Ca divertisment la televizor, unele sunt eficiente, dar mie îmi dau impresia că își bat joc de mine.

─Dedicați un capitol Sodomei și Gomorei…

─Este un alt lucru șocant din Biblie. Dintr-odată, în acel episod, se decide condamnarea homosexualității la sânge și foc, despre care nu se spusese nimic până atunci. Dintr-odată, bum, iar subiectul nu mai apare. Alte culturi ale vremii îl văd ca pe ceva normal, ceva ce se întâmplă, nici bun, nici rău, pur și simplu ceea ce există. Dar în Biblie, fulgerele din cer au distrus complet un oraș în care, curios, toată lumea era gay, cu excepția unei familii pe care o lasă să plece. Ați văzut vreodată un oraș ca acesta?

Din păcate, acest aventurier mentaloid nu știe nimic despre degenerarea în care cad popoarele și rasele. În centrul oricărei degenerări ─o știm deja de la Gnoză─ se află chiar FORNICAȚIA. Acest obicei pernicios dezbracă ființa umană de toată energia mistico-spirituală, îngrășând tot mai mult Euri pe continentul animic al persoanei, până când rămâne complet despărțită de FIINȚĂ.

Când se întâmplă acest lucru, nu are nimic surprinzător faptul că dinastiile solare decid să distrugă anumite grupuri umane, așa cum a fost cazul Sodomei și Gomorei, orașe care deja au devenit evident infernale.

Familia care nu a fost afectată de respectiva pedeapsă divină este un simbol, răbdătorule cititor, este familia care a rămas fidelă angajamentelor sale divine. La fel se va întâmpla cu întreaga rasă umană actuală, este deja absolut eșuată la toate nivelurile și exterminarea acesteia a început deja prin cataclisme de diverse feluri, la care se va adăuga al Treilea Război Mondial, plăgi, virusuri de diferite specii, boli necunoscute etc., etc., etc.

─Abordați puterea viselor și importanța viselor în Biblie…

─Freud este un evreu profund educat din punct de vedere biblic și toate studiile sale despre subconștient au o bază foarte puternică în Vechiul Testament. Am moștenit această concepție: aceea a forțelor ascunse, Biblia este plină de vrăjitoare, vampiri, intervin visele, este o carte foarte ciudată, plină de simboluri, de care psihanaliza profită apoi de toate: balena, tatăl și fiul, frații…

Dragi cititori, deși Freud a fost cu siguranță evreu, la fel cum au fost Karl Marx, Hegel și alții, nu înseamnă că el a fost cu adevărat profund în părerile sale. Chiar psihanaliza a încetat să mai fie utilă de ani de zile, așa au considerat-o diferitele societăți psihiatrice. Freud era un fanatic care lega tot ceea ce ținea de vise cu sexualitatea, ceea ce nu are sens.

Mult mai profund și mai adevărat cercetător al psihicului uman a fost Carl Gustav Jung, care a găsit într-adevăr legătura care unește nivelurile subconștiente ale psihicului uman cu cele mai diverse tradiții religioase sau metafizice. Jung a reușit să întrezărească importanța viselor în viața omului, afirmând întotdeauna că prin acestea din urmă ceva adânc din ființa umană caută să se manifeste trimițând mesaje onirice. Acest „ceva” nu este nici mai mult, nici mai puțin decât FIINȚA însăși.

─Dar, în opera dumneavoastră, visele nu sunt importante.

─Nu sunt. Am puțin respect pentru vise. Mi se par o bătaie de cap inutilă. Sunt neplăcute, pentru unul plăcut pe care îl are cineva, există două sute care te lasă cu stare de rău. Bine măcar că nu a fost decât un vis. Ele tind să fie copleșitoare: eu, în ele, întârzii într-un loc, mă prezint într-un loc îmbrăcat prost sau, dacă am o digestie proastă, nu pot merge, mă urmăresc și nu pot fugi. Pentru ce sunt visele? Sunt prostii.

În acest alt răspuns pe care îl apreciem în paragraful anterior, subiectul din nou, divorțat de adevărata sa natură psihică ─să se citească: FIINȚA─ râde de ceea ce nu cunoaște și atacă „visele” făcând aluzie că majoritatea sunt neplăcute… Dar ceea ce acest domn nu ia în considerare este că, dacă visele sale sunt neplăcute, este pentru că sunt cauzate de nenumăratele sale agregate psihologice care îi joacă feste în fiecare moment.

─Această carte, de fapt, care ar fi blasfemică în alte vremuri, este scrisă din dragoste, nu?

─Este o carte iubitoare, da. În Călătoria uimitoare a lui Pomponius Flato, această afecțiune pentru poveștile sacre se exprima deja, atunci au fost pruncul Iisus, Sfântul Iosif, Fecioara… Ei bine, eu cred că religia este în esență ceva rău pe care trebuie să încercăm să-l reducem la minimum pentru că sfârșește întotdeauna cu masacre, exterminări și violență. Acum ne plângem că islamiștii decapitează profesorii pentru orice prostie, dar câți eretici am ars în piața publică? Religia, cu cât este mai îndepărtată, cu atât mai bine. Pe de altă parte, mitologia mă inspiră cu tandrețe, deoarece este zborul imaginației.

Aici, intervievatul se declară deja drept ATEU IREMEDIABIL, motiv pentru care afirmă cu tărie că religiile sunt ceva ce trebuie redus la minimum. Religiile nu sunt vinovate pentru dezastrele pe care anumite grupuri de clerici fanatici le-au făcut cu ele, precum cei care continuă să decapiteze oameni în numele Islamului, sau crimele care, la acea vreme, erau comise de Biserica Catolică în epoca medievală, apelând la ruguri pentru a arde tot ceea ce, potrivit lor, considerau satanic, în virtutea fanatismelor și megalomaniilor lor.

─Dar, împreună cu această iraționalitate, religiile conțin și principii de pace și armonie…

─Aceste valori sunt foarte recente, până acum un secol și jumătate crucea și sabia erau întotdeauna unite, Creștinismul era o religie de cucerire. Acum religia oficială a rămas drept evanghelică, de pace, armonie, caritate, solidaritate și iubire, dar religia originală din care provine este una de o brutalitate imensă; oricine face ceva este lapidat, iar bietelor femei ─asimilate cu boii și alte bunuri proprietate a bărbatului─ nici nu mai vorbesc…

Din nou, acest dezechilibrat mintal afirmă încă o dată că religia a fost întotdeauna înrădăcinată în brutalitate, ură, sectarism, dispreț față de femei sau animale etc. Pseudoscriitorul continuă fără să înțeleagă că utilizarea greșită a religiilor a fost vina pastorilor lor care, neîntrupând ei înșiși principiile religioase pe care le predicau, au fost victimele autoînșelării.

─Spuneți!

─În codurile biblice, dacă un soț este gelos, își ia soția și o închide, apoi se deschide o anchetă într-o instanță. Dacă gelozia a fost nejustificată, ea este „iertată” și o lasă să iasă. Simpla gelozie este suficientă pentru a o pedepsi, nu pentru că ar fi surprins-o făcând ceva. Și, dacă a existat ceva, desigur, este omorâtă cu pietre.

În aceste alte declarații, intervievatul repetă mai mult același lucru…

─Spuneți că susțineți cele zece porunci. Chiar și pe a șasea?

─Da, da, trebuie să facem lucrurile bine, omule, moderat, nu aici te prind și aici te ucid, uite ce se întâmplă cu Weinstein și cu toți numeroșii săi adepți. Toate poruncile au o justificare: nu minți, nu ucide, nu fura… acestea sunt lucruri care sunt bune, nuanțând atunci orice vrei.

În acest răspuns pe care îl dă presei, ateul este obligat să accepte cele Zece Porunci datorită logicii copleșitoare pe care acestea o reprezintă.

─Permiteți critici literare și lăudați detalii ale Naratorului Bibliei, cum ar fi că Moise era un bâlbâit.

─Desigur! Îmi plac mult filmele biblice, sunt extrem de distractive, dar și un dezastru, deoarece se confruntă cu o problemă serioasă: cinematografia este, prin definiție, realistă și nu poate reflecta mitologia sau ceea ce este pur abstract, spre deosebire de literatură. Moise al „Celor Zece Porunci” este un fel de cowboy care își salvează poporul de indieni. De fapt, el a fost un țicnit bâlbâit care vorbea prin fratele său. Cineva gândește: de ce astfel de detalii inutile? Este ceea ce dă consistență Bibliei, te face să crezi că trebuie să fi fost adevărat, că Moise trebuie să fi existat, pentru că, dacă inventezi un erou, de ce să îl faci bâlbâit?

Mondenitatea așa-numitului „om modern” este incapabilă să înțeleagă viața Marilor Inițiați și din acest motiv critică fiecare mic detaliu care pare ciudat în viața lor. Cu siguranță, în timpul vieții sale, Moise a avut probleme de bâlbâială, dar asta nu l-a împiedicat să se autorealizeze pe deplin și, cu atât mai puțin, nu l-a împiedicat să facă minunile sale.

─Vă ocupați mult mai mult de Vechiul decât de Noul Testament…

─Cel Vechi este o mitologie, cu câteva fragmente poetice și legislative. Noul este mai degrabă o reglementare a conduitei, ar fi ca autoajutorare, ceea ce trebuie să faci pentru a fi bun, dar are foarte puțină acțiune: ciclul de Crăciun, Patimile, în mijloc patru minuni, învierea lui Lazăr și puține alte lucruri. Nu există bătăliile, regii, dinastiile, trădările, toate lucrurile acelea din Vechiul Testament. Sunt două opere total diferite, care nu ar trebui să meargă împreună și care sunt din motive religioase, nu literare.

Ca un bun intelectual, intervievatul răspunde în paragraful anterior comparând Vechiul Testament cu Noul Testament, oferindu-i acestuia din urmă calitatea unui „cod de bună conduită”… Critică, presupusul scriitor, că ambele testamente există împreună în ceea ce numim Biblie, dar era inevitabil să fie așa, deoarece teologii din secolele trecute le-au considerat ca făcând parte din tradiția religioasă occidentală.

─Și Regii Magi?

─Aproape că nu apar, dar din cauza nevoii pe care o avem de a transforma lucrurile în magie, le-am făcut să fie ceea ce sunt, într-o operație nu numai comercială, ci și de exaltare a copilăriei și a imaginației. Am montat o lume întreagă în jurul a două paragrafe ale Evangheliei.

Cei care studiem Gnoza știm că poveștile despre Regii magi au fost produsul alchimiștilor medievali și, în acestea, au arătat metaforic necesitatea de a folosi Mercurul înțelepților pentru a găsi copilul Cristos interior, care trebuie să se nască în inima ființei umane.

Vă las acum câteva cugetări pentru reflecție.

„Furia intoleranței este cel mai nebun și periculos dintre vicii, pentru că ne înșală cu înfățișarea virtuții.”
Souchey

„Este necesar să fii foarte puternic sau foarte nebun pentru a îndrăzni să fii intolerant.”
Chamfort

„Intoleranța poate fi definită aproximativ ca indignarea oamenilor care nu au opinii.”
G.K. Chesterton

„Cea mai mică parte din ceea ce ignorăm este mult mai mare decât tot ceea ce știm.”
Platon

„Boala ignorantului este de a ignora propria sa ignoranță.”
A.B. Alcott

PRIMIȚI TOATE EFLUVIILE BINECUVÂNTATE ALE ATOTMILOSTIVULUI PENTRU TOATĂ ETERNITATEA!
KWEN KHAN KHU

Related Articles
0 Comments

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

, , Actualidad, Antropología, Mensajes del V.M. Kwen Khan Khu, 0
El prototipo de personalidad kalkiana, Girolamo Savonarola

Estimados lectores:

El prototipo de personalidad kalkiana

Os hago llegar unas aclaraciones que he considerado pertinentes al respecto de unas declaraciones de un pseudoescritor que, además, se echa flores a sí mismo presumiendo de ateo. En dicho artículo este sujeto comienza diciendo:

La religión es básicamente algo malo que hay que reducir al mínimo.

Eduardo Mendoza publica Las barbas del profeta, donde muestra su fascinación por las narraciones de la Historia Sagrada

Eduardo Mendoza ─Barcelona, 1943─ ha abandonado Londres y vuelve a vivir en Barcelona, al menos hasta que amaine el virus. La semana pasada se puso a la venta una nueva edición de su ensayo Las barbas del profeta─Seix Barral─, libro publicado hace tres años en la mexicana Fondo de Cultura Económica ─FCE─ y en el que el autor repasa los temas y asuntos de la que fue su asignatura favorita en el colegio, la Historia Sagrada, “que nos transmitía todo aquello como verdades pero para mí fue una formación literaria muy potente”. Así, los protagonistas del nuevo libro de Mendoza son Adán y Eva, Noé, Jehová, Abraham, Isaac, Salomón… De todos ellos habla en una conversación telefónica con este diario, en una pausa de la escritura de la tercera y última entrega de su trilogía Las tres leyes del movimiento.

¿De dónde le brota a este personaje la idea ─que a él le parece muy loable─ de considerar a las religiones como algo MALO que es necesario reducir al mínimo? ¿Quién está hablando a través de su boca? ¿Será acaso el SER interior profundo de este señor? Obviamente que no. Quien habla a través de él es su propia Bestia interior, su Anticristo particular, aunque el mundo entero lo quiera negar.

Mediante el Gnosticismo podemos llegar a saber quién se manifiesta en nosotros cuando pensamos, sentimos o hacemos algo; esta es la virtud de la Gnosis. Como bien lo dijera el Presidente Fundador de la Gnosis contemporánea, el V.M. Samael Aun Weor: «Todas las religiones son perlas engarzadas en el hilo de oro de la divinidad». Empero, a una personalidad kalkiana como la de este señor eso le resultará absurdo porque, simplemente, está divorciado del Íntimo, se ha convertido en una casa vacía. A todos vosotros, ínclitos lectores, os hago saber que brindaremos nuestro análisis sobre cada respuesta de este ignorante diferenciando claramente sus palabras de nuestros comentarios.

─Su obra no tiene muchos ecos bíblicos, ¿no?

─En todas mis novelas hay momentos donde entra este componente, por ejemplo los santos, los patronos de las ciudades, la virgen de Montserrat, la Macarena…, aunque no son elementos estrictamente religiosos. Forma parte de la naturaleza humana creerse estas mitologías… Parece mentira que personas como Platón o Sócrates se creyeran lo de Zeus, Venus, esos personajes absurdos que se convierten en cisnes o toros para ligar con una campesina. A pesar de que eran grandes filósofos, daban esos hechos por absolutamente ciertos, de la misma manera que eminentes pensadores de hoy creen en Buda o la Historia Sagrada. En mi caso, era la única materia absolutamente fantástica que teníamos: entre las matemáticas y el latín, de repente aparecían ¡Sansón y Dalila! ¡Caín y Abel! Eran nuestros superhéroes.

Nuevamente, en esta primera respuesta que el sujeto da al periodista que lo interroga, arremete nada menos y nada más que contra los mismos padres de la filosofía eterna, tales como Platón y Sócrates, y tacha de ingenuos a estos Maestros Autorrealizados. Ya le gustaría a este pseudoescritor gozar de la capacidad concientiva que tuvieron todos aquellos Maestros de la antigüedad como Pitágoras, Platón, Sócrates, Heráclito, Solón, Anaxágoras, Tales de Mileto, etc., etc., etc. Estos seres obviamente que se comunicaban con las hoy llamadas divinidades paganas, pues aún la humanidad no había caído en el materialismo grosero de nuestros días y en la degeneración sexual que ha arruinado la máquina orgánica de las masas del mundo entero. A este sujeto, querido lector, le resulta IMPOSIBLE CAPTAR EN SU MENTE la ley de la metamorfosis metafísica que permitía a aquellas divinidades de la Edad de Cobre cambiarse su estructura y aparecer ante los mortales convertidos en cisnes, toros, águilas, etc., etc. En aquellos tiempos la humanidad no tenía totalmente atrofiada su anatomía oculta y, a pesar de ya haber comenzado el YO a realizar su conquista del Alma de los hombres, aún las gentes podían percibir fenómenos relacionados con la cuarta vertical. Para colmo de los colmos, el autor de esta barbaridad tiene en su cabeza que estas divinidades solo se transformaban para ir a abusar de campesinas… ¡Pobre hombre!… Nada entiende acerca de las metamorfosis sagradas.

─¿En serio se aburría usted en la clase de literatura?

─No nos hacían leer novelas de tiros, como ahora sucede. Nos hacían aprender figuras retóricas, métrica, la pura mecánica de la literatura clásica. Leíamos fragmentos de Lope de Vega, Calderón, Santa Teresa de Jesús… Está bien porque las novelas son para los ratos libres y la enseñanza debe hacer eso…, pero era muy aburrido, yo sacaba notas regulares en literatura. En cambio, ¡ah, la Historia Sagrada! Era como la serie de televisión más disparatada.

Ahora, respondiendo a la pregunta del entrevistador, este soñador considera a las narraciones religiosas o sagradas como algo propio de las historias disparatadas de la televisión de nuestros días; así está, lamentablemente, el género humano de estos tiempos. Pero aquí cabe encajar la portentosa frase de Victor Hugo: «El que ríe de lo que desconoce está en camino de ser idiota»…..

─Usted cuenta cómo podía haber sucedido que el Cristianismo tampoco representara la figura humana…

─Se habrían borrado de un plumazo todos los museos de arte clásico del mundo. Pudo suceder, como en el islamismo, y no tendríamos a Leonardo da Vinci. De la que nos hemos librado…

En esta respuesta anterior, el megalómano llegó a recibir un rayo de luz proveniente del sentido común.

─Aborda prohibiciones como la de comer cerdo o calamares.

─Los judíos creyentes no pueden comer cerdo ni animales marinos que no tengan escamas, lo que afecta a todos los mariscos, calamares, pulpos… ¿Y por qué prohíbe Dios comer calamares? Es un tema muy serio: ¿qué refleja esto de la naturaleza humana? ¿Por qué nos imponemos limitaciones y castigos? Dicen que tiene un origen sanitario, para evitar comer comida contaminada… No, no, es simplemente para distinguirse de otras civilizaciones y decir: ‘Nosotros somos los que no comemos esto’. Luego lo justificamos porque en una montaña se apareció una divinidad prohibiéndonos los percebes y las ostras.

Nada sabe, este megalómano, en sus delirios de grandeza, acerca del porqué de las limitaciones que existen en algunas religiones. Empero, además, es bueno saber que muchos textos sagrados fueron luego adulterados por los seguidores de tales o cuales creencias, todo lo cual llevó a la humanidad a padecer la enfermedad psicológica del FANATISMO EXACERBADO. Ignorando nuestra premisa anterior, el pseudoescritor afirma entonces que los seguidores de determinadas religiones se imponen castigos y en el fondo lo único que quieren es diferenciarse de los demás… Ciertamente, muchos de los fanatismos religiosos que vemos hoy en día, sobre todo en el Judaísmo y en el Islam, denotan, en el fondo, una inclinación muy profunda en los fieles fanáticos a querer sentirse SUPERIORES A LOS DEMÁS.

─Caín y Abel le hacen pensar en España…

─Somos un país cainita. Fíjese: solo había dos personas en el mundo y lo primero que hacen es matarse el uno al otro. Podrían haber sido españoles.

─El arca de Noé cobra mucha actualidad en un momento de extinción masiva de especies…

─Yo la vi siempre una historia mucho más festiva que apocalíptica, era como un super-zoo metido en una barca enorme. Hoy hemos dado la vuelta a la educación y todas las enseñanzas éticas son de tipo práctico, pero antes se transmitían de una manera literaria y mítica. Hoy te dicen cómo comportarte, cómo cruzar la calle…, pero la gente necesita mitos y los va a buscar en Tolkien, ‘Juego de tronos’, las distopías… Eso es el alimento espiritual que antes eran la Historia Sagrada o los Dioses del Olimpo.

Nuevamente, en el párrafo anterior, este personaje kalkiano, sin conocer el verdadero sentido cabalístico-metafórico del Arca de Noé, la compara con un zoológico y considera todas estas narraciones del Antiguo Testamento como cosas que las gentes necesitan tener en sus mentes, a causa de una supuesta mediocridad de la mente humana, todo lo cual la lleva a afianzarse en mitos o historias irreales, etc., etc., etc.

─¿Usted sigue esos productos que cita, estas series o sagas contemporáneas?

─Sí, pero con decepción. Me parecen refritos. Todas echan mano de las mitologías antiguas y hacen una especie de comida basura con estos elementos: un poquito de la mitología nórdica de los nibelungos, los enanos y gigantes, un poquito de la Biblia, un poquito de la mitología griega, algo de la india… Como entretenimiento en televisión, algunas son eficaces pero a mí me dejan la sensación de que me están tomando el pelo.

─Dedica un capítulo a Sodoma y Gomorra…

─Es otra de las cosas chocantes de la Biblia. De golpe, en ese episodio, se decide condenar a sangre y fuego la homosexualidad, de la que no se había dicho nada hasta entonces. De repente, pum, y no vuelve a aparecer el tema. Otras culturas de la época la ven como algo natural, algo que sucede, ni bueno ni malo, sencillamente lo que hay. Pero en la Biblia, los rayos del cielo destruyen completamente una ciudad en la que, curiosamente, todos eran homosexuales salvo una familia a la que dejan marchar. ¿Usted ha visto alguna vez una ciudad así?

Este aventurero mentaloide nada sabe, lamentablemente, acerca de la degeneración en que caen los pueblos y las razas. En el centro de toda degeneración ─ya lo sabemos mediante la Gnosis─ está, justamente, la FORNICACIÓN. Este hábito pernicioso despoja al ente humano de toda energía místico-espiritual, engordando más y más Yoes en el continente anímico de la persona, hasta quedar divorciada completamente del SER.

Cuando esto ocurre, nada tiene de extraño que las dinastías solares decidan acabar con determinados grupos humanos, como fue el caso de Sodoma y Gomorra, ciudades estas que ya, manifiestamente, se volvieron infernales.

La familia que no fue afectada por dicho castigo divino es un símbolo, paciente lector, es la familia que se mantenía fiel a sus compromisos divinales. Lo mismo ocurrirá con toda la raza humana actual, ya está absolutamente fracasada en todos los niveles y ya ha comenzado el exterminio de la misma mediante cataclismos de distinta especie, a lo que se añadirá la Tercera Guerra Mundial, pestes, virus de distinta especie, enfermedades desconocidas, etc., etc., etc.

─Aborda el poder de lo onírico, y la importancia de los sueños en la Biblia…

─Freud es un judío de formación bíblica profunda y todos sus estudios del subconsciente tienen una base muy fuerte en el Antiguo Testamento. Nosotros hemos heredado esa concepción: lo de las fuerzas ocultas, la Biblia está llena de brujas, vampiros, intervienen los sueños, es un libro extrañísimo, lleno de símbolos, que luego los aprovecha todos el psicoanálisis: la ballena, el padre y el hijo, los hermanos…

Queridos lectores, aunque ciertamente Freud fue un judío, como lo fueron igualmente Karl Marx, Hegel y otros, no significa que él fuera realmente profundo en sus planteamientos. Justamente, hace ya años que el psicoanálisis dejó de ser útil, así lo han considerado las diversas sociedades de psiquiatría. Freud fue un fanático que todo lo referente a sueños lo ligaba con la sexualidad, lo cual no tiene sentido.

Más profundo y verdadero escrutador de la psiquis humana fue Carl Gustav Jung, quien, realmente, encontró el lazo que une los niveles subconscientes del psiquismo humano con las más diversas tradiciones religiosas o metafísicas. Jung consiguió entrever la importancia de los sueños en la vida del hombre, afirmando siempre que mediante estos últimos algo profundo en el interior del ser humano busca manifestarse enviando mensajes oníricos. Ese «algo» es nada menos y nada más que el mismísimo SER.

─Pero, en su obra, los sueños no son importantes.

─No lo son. Tengo poco respeto a los sueños. Me parecen una molestia innecesaria. Son desagradables, por uno agradable que uno tiene hay doscientos que te dejan con mal cuerpo. Menos mal que solo han sido un sueño. Suelen ser agobiantes: yo, en ellos, llego tarde a un sitio, me presento en un lugar vestido de mala manera o, si hago una mala digestión, no puedo andar, me persiguen y no puedo correr. ¿Para qué sirven los sueños? Son una bobada.

En esta otra respuesta que apreciamos en el párrafo anterior, nuevamente el sujeto, divorciado de su verdadera naturaleza anímica ─léase: el SER─, se ríe de lo que desconoce y arremete contra «los sueños» aludiendo a que son, la mayoría de ellos, desagradables… Pero lo que este señor no toma en cuenta es que si sus sueños son desagradables es porque son provocados por sus innumerables agregados psicológicos que le juegan una mala pasada a cada momento.

─Este libro, en realidad, que sería blasfemo en otras épocas, está escrito desde el cariño, ¿no?

─Es un libro cariñoso, sí. En El asombroso viaje de Pomponio Flato ya se recogía este cariño por las historias sagradas, entonces eran el niño Jesús, san José, la Virgen… Bueno, yo creo que la religión es básicamente algo malo que hay que procurar reducir al mínimo porque siempre acaba con matanzas, exterminios y violencia. Ahora nos quejamos de los islamistas que decapitan a profesores por cualquier tontería, pero ¿cuántos herejes hemos quemado en la plaza pública? La religión, cuanto más apartada, mejor. En cambio, la mitología me inspira ternura porque es el vuelo de la imaginación.

Aquí, el entrevistado ya se delata como ATEO IRREMEDIABLE, por eso afirma contundentemente que las religiones son algo que hay que reducir al mínimo. No son culpa de las religiones los desastres que han hecho con ellas determinados grupos de clérigos fanáticos, como esos que siguen decapitando gente en nombre del Islam, o los crímenes que, en su momento, cometió la iglesia católica en tiempos medievales, apelando a las hogueras para quemar todo lo que, según ellos, consideraban satánico, en virtud de sus fanatismos y megalomanías.

─Pero, junto a esa irracionalidad, las religiones contienen también los principios de paz y armonía…

─Los valores estos son muy recientes, hasta hace un siglo y medio la cruz y la espada iban siempre unidas, el Cristianismo era una religión de conquista. Ahora se ha quedado la religión oficial como evangélica, de paz, concordia, caridad, solidaridad y amor, pero la religión original de la que procede es de una brutalidad tremenda; al que hace cualquier cosa se le lapida, y a las pobres mujeres ─asimiladas a los bueyes y otras propiedades del varón─ ya ni le cuento…

Nuevamente, este desequilibrado mental vuelve a afirmar que siempre la religión estuvo enraizada en la brutalidad, el odio, el sectarismo, el desprecio hacia la mujer o hacia los animales, etc. Sigue sin entender el pseudoescritor que el mal uso de las religiones ha sido culpa de sus pastores que, no habiendo ellos mismos encarnado los principios religiosos que predicaban, fueron víctimas de su autoengaño.

─Cuente.

─En los códigos bíblicos, si un marido tiene celos, coge a su mujer y la encierra, y entonces se abre una investigación en un tribunal. Si los celos estaban injustificados, se la “perdona” y la dejan salir. Bastan los meros celos para castigarla, no haberla pillado haciendo de las suyas. Y, si ha habido algo, por supuesto, se la lapida.

En estas otras declaraciones el entrevistado vuele a repetir más de lo mismo…

─Usted dice apoyar los diez mandamientos. ¿Incluso el sexto?

─Sí, sí, hay que hacer las cosas bien, hombre, moderadamente, no aquí te pillo y aquí te mato, mire lo que pasa con Weinstein y todos sus muchos seguidores. Todos los mandamientos tienen una justificación: no mentir, no matar, no robar… son cosas que están bien, matizado luego todo lo que quiera.

En esta respuesta que otorga a los medios de comunicación, el ateo se ve forzado a aceptar los Diez Mandamientos debido a la lógica aplastante que estos últimos plantean.

─Se permite usted la crítica literaria y elogia detalles del Narrador de la Biblia, como que Moisés sea tartamudo.

─¡Claro! Las películas bíblicas me gustan mucho, son enormemente divertidas, pero también un desastre porque afrontan un serio problema: el cine es por definición realista y no puede reflejar la mitología, o lo que es puramente abstracción, a diferencia de la literatura. El Moisés de ‘Los diez mandamientos’ es una especie de vaquero que salva a su pueblo de los indios. En realidad era un chiflado tartaja que hablaba por medio de su hermano. Uno piensa: ¿por qué esos detalles tan innecesarios? Es lo que le da consistencia a la Biblia, te hace pensar que debió de ser verdad, que Moisés debió de existir, porque, si te inventas un héroe ¿por qué lo haces tartamudo?

La mundanalidad del llamado «hombre moderno» es incapaz de comprender la vida de los Grandes Iniciados y por tal razón critica todo detallito que parezca extraño en la vida de los mismos. Ciertamente, Moisés tuvo durante su vida problemas de tartamudez, empero eso no le impidió autorrealizarse a fondo y mucho menos le impidió hacer sus prodigios.

─Se ocupa mucho más del Antiguo que del Nuevo Testamento…

─El Antiguo es una mitología, con algunos fragmentos poéticos y legislativos. El Nuevo es más un reglamento de conducta, sería como autoayuda, lo que hay que hacer para ser bueno, pero tiene muy poca acción: el ciclo de Navidad, la Pasión, en medio cuatro milagros, la resurrección de Lázaro y poca cosa más. No hay las batallas, los reyes, las dinastías, las traiciones, todas esas cosas del Antiguo Testamento. Son dos obras totalmente distintas que no tendrían que ir juntas y que lo están por razones de tipo religioso, no literarias.

Como buen intelectualoide, el entrevistado responde en el párrafo anterior comparando al Antiguo Testamento con el Nuevo Testamento, dándole a este último simplemente la calidad de un «código de buena conducta»… Critica, el supuesto escritor, que ambos testamentos estén juntos en eso que llamamos La Biblia, pero era inevitable que así fuese, pues los teólogos de siglos pasados consideraron a los mismos como parte de la tradición religiosa occidental.

─¿Y los Reyes Magos?

─Casi no aparecen, pero por la necesidad que tenemos de convertir las cosas en mágicas les hicimos ser lo que son, en una operación no solamente comercial sino de exaltación de la infancia y la imaginación. Hemos montado todo un mundo alrededor de dos párrafos del Evangelio.

Los que estudiamos la Gnosis sabemos que las narraciones acerca de los Reyes magos fueron el producto de los alquimistas medievales, y en ellas, metafóricamente, mostraban la necesidad de utilizar el Mercurio de los sabios para llegar a encontrar el niño Cristo interior, que ha de nacer en el corazón del ser humano.

Os dejo ahora unas frases para la reflexión.

«La rabia de la intolerancia es el más loco y peligroso de los vicios, porque nos engaña con la apariencia de la virtud».
Souchey

«Es menester ser muy fuerte o ser muy loco para atreverse a ser intolerante».
Chamfort

«La intolerancia puede ser definida aproximadamente como la indignación de los hombres que no tienen opiniones».
G. K. Chesterton

«La menor parte de lo que ignoramos es mucho mayor que todo cuanto sabemos».
Platón

«La enfermedad del ignorante es ignorar su propia ignorancia».
A. B. Alcott

RECIBID TODOS LOS BENDITOS EFLUVIOS DEL OMNIMISERICORDIOSO POR TODA LA ETERNIDAD.
KWEN KHAN KHU

Related Articles
0 Comments

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

PARA PREGUNTAS O COMENTARIOS

NEWSLETTER